Tragedia de la Boldurești: Mama lui Mihăiță cheamă organele superioare din țară „să pedepsească criminalul”, care s-a făcut din nou primar

După ce fostul primar Nicanor Ciochină a obținut ieri, paradoxal de Ziua Copiilor, un nou mandat de edil de Boldurești, mama lui Mihai, cheamă „organele superioare din țara asta să pedepsească criminalul”.

Citește și: Un nou scandal în spital. Rudele unui bărbat decedat acuză medicii de neglijență

Femeia a comunicat pentru jurnaliștii de la Ziarul de Gardă că nu mai știe ce să facă de durere și umilință, disperată să știe că Mihăiță al ei putrezește, iar cel care l-ar fi zdrobit cu mașina și lăsat să zacă pe marginea drumului – jubilează.

Pe 1 iunie, când la Boldurești a fost organizat al II-lea tur de scrutin pentru funcția de primar, Raisa Ciurel a ieșit în centrul satului cu fotografia copilului ei, în speranța că sătenii vor înțelege ce fac și pe cine votează. În zadar, însă, Ciochină a câștigat fotoliul de primar cu majoritatea voturilor.

„Majoritatea sunt bucuroși în sat, numai eu urlu de durere. Nu știu la care ușă să mai bat, să strig să mi se facă dreptate. Ieri am lăsat doi copii cu febră acasă ca să stau cu fotografia în centru, dar lumea e indiferentă. Nu au suflet. Am ajuns eu în satul meu natal să mă simt o străină, străină cu durerea mea. Nu m-am așteptat ca lumea poate fi atât de haină, ei oare nu au copii acasă? Ei cred că ai lor copii sunt în siguranță cu așa primar? După cum au fost voturile plătite, așa și dreptatea o să fie plătită. Copilul meu putrezește, dar el jubilează. Ajutați-mă să-i fac dreptate. Chem organele superioare din țara asta să pedepsească criminalul. Chiar el e mai presus de toți în țara asta?”, se întreabă Raisa Ciurel, într-o discuție cu ZdG.

ZdG l-a contactat pe Nicanor Ciochină pentru a comenta declarațiile mamei îndurerate, dar acesta a închis telefonul.

Precizăm că alegerile locale noi la Boldurești au fost organizate tocmai după ce Nicanor Ciochină a rămas fără funcția de primar în urma deciziei CEC, care a dispus  încetarea mandatului după ce Ciochină a fost învinuit că l-a accidentat mortal pe Mihai, băiatul de 14 ani și a fugit de la locul faptei.

Mai mult, potrivit oamenilor legii, Ciochină a încercat să ascundă urmele crimei înscenând un alt accident.

Tags: accident BoldureștiBoldureșticrima BoldureștiMihaița Boldurești
Știrile zilei