Tragedia de pe Hillsborough: Fostul responsabil al poliţiei din South Yorkshire a pledat nevinovat la acuzaţia de ‘omor prin neglijenţă flagrantă’

Publicat:

Fostul superintendent-şef al poliţiei din comitatul englez South Yorkshire, David Duckenfield, a pledat luni nevinovat la acuzaţia de ‘omor prin neglijenţă flagrantă’ în cazul tragediei din 15 aprilie 1989 de pe stadionul Hillsborough din Sheffield, când o busculadă a cauzat decesul a 96 de persoane şi rănirea altor 766, transmite dpa, potrivit agerpres.

Duckenfield (74 de ani), care era ofiţerul de poliţie responsabil de buna desfăşurare a meciului de fotbal dintre echipele FC Liverpool şi Nottingham Forest, contând pentru semifinalele Cupei Angliei, găzduit de stadionul Hillsborough, a compărut luni în faţa tribunalului regal din Preston în legătură cu busculada de la peluza Leppings Lane, alocată fanilor lui FC Liverpool.


Citește și : Guvernul german, ÎNGROZIT de sloganurile naziste proferate la un miting din estul ţării – VIDEO

La rândul său, Graham Mackrell, fost secretar general al clubului de fotbal englez Sheffield Wednesday, proprietarul stadionului respectiv, a pledat nevinovat la acuzaţia de ‘lipsa garantării securităţii fanilor în arena sportivă’.

Alţi trei oficiali ai poliţiei din South Yorkshire au fost acuzaţi pentru infracţiuni legate de a ascunderea probelor sau sperjur în legătură cu comportamentul poliţiei la meciul respectiv.

Toţi cei cinci acuzaţi vor face obiectul unui proces judiciar în cursul anului viitor.

Parchetul englez a anunţat în luna august că, din lipsă de probe, a renunţat la acuzaţiile contra unuia dintre ofiţerii de poliţie, Norman Bettison, care era inspector-şef în 1989. După această hotărâre, Bettison a declarat că în spatele deciziei de a fi pus sub acuzare s-a aflat o ‘interferenţă politică’.

Citește și : Cel puţin 57 de militari afgani au murit în confruntările cu talibanii

Incidentul de pe stadionul Hillsborough este cea mai mare tragedie din fotbalul european şi una din cele mai grave din fotbalul mondial.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.