Tragedie aviatică în China. Un elicopter s-a prăbuşit la periferia Beijingului – VIDEO

Publicat:

UPDATE: Un elicopter civil s-a prăbuşit luni într-o parcare din Beijing, după ce pilotul a reuşit să îndepărteze aparatul de zbor de zonele populate, a relatat luni Cotidianul Tineretului din China, citat de Reuters.

Nicio persoană de la sol nu a fost rănită, a precizat poliţia din Beijing pe reţeaua chineză de socializare Weibo. Patru persoane aflate la bordul aparatului de zbor au suferit răni uşoare.


Compania Bell Helicopter a transmis pentru Reuters că elicopterul era un model Bell 429 aparţinând Reignwood Star Aviation, adăugând că investighează cauza accidentului.

Un reprezentant al companiei Reignwood a precizat pentru Reuters că Administraţia Aviaţiei Civile din China a deschis la rândul său o anchetă.

Ştire iniţială: Un elicopter s-a prăbuşit luni dimineaţă în apropiere de un pod în nordul Beijingului, a relatat pe site-ul său cotidianul oficial de limbă engleză China Daily, potrivit Reuters, transmite şi agerpres.

Publicaţia nu a oferit alte informaţii în afară de identificarea locului în care s-a produs incidentul, în apropiere de podul Jixiangsi.

Citeşte şi: Un tren întreg a fost evacuat în Germania. Călătorii au găsit o substanţă necunoscută

O înregistrare video cu ceea ce pare a fi un elicopter prăbuşit circula luni pe reţelele de socializare din China, aşa cum este Weibo, care funcţionează pe modelul Twitter.

Reuters precizează că nu a putut verifica deocamdată informaţia sau înregistrarea video.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mituri legate de postul intermitent. Cât de ‘permanentă’ este scăderea în greutate și cum acționează asupra diabetului de tip 2?

Mituri legate de postul intermitent. Cât de 'permanentă' este scăderea în greutate și cum acționează asupra diabetului de tip 2? Postul intermitent este o strategie...

30 de idei de mic dejun proteic. Ce alimente să alegem dimineața și cum le putem combina

30 de idei de mic dejun proteic. Ce alimente să alegem dimineața și cum le putem combina Proteinele conferă aceeași cantitate de energie ca și...

Robert Downey Jr. îşi anunţă revenirea în universul filmelor Marvel, la Comic-Con din California

Robert Downey Jr. îşi anunţă revenirea în universul filmelor Marvel, la Comic-Con din California Actorul oscarizat Robert Downey Jr. şi-a anunţat sâmbătă, la Festivalul Internaţional...

Fibrele alimentare care ar putea înlocui medicamentele de slăbit, precum Ozempic

Fibrele alimentare care ar putea înlocui medicamentele de slăbit, precum Ozempic Medicamentele de slăbit, precum Ozempic, ar putea fi înlocuite de fibre alimentare. Cel puțin,...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.