X

TRAGEDIE feroviară în Grecia! Ministrul Transporturilor şi-a anunţat demisia

Ministrul Transporturilor din Grecia, Kostas Karamanlis, şi-a anunţat miercuri demisia, în urma coliziunii între două trenuri în centrul ţării, accident încheiat cu cel puţin 36 de morţi şi zeci de răniţi, relatează Reuters, potrivit agerpres

Într-un comunicat transmis presei, el a spus că demisia este una de onoare şi că “măcar atât” poate face “pentru a onora memoria victimelor”.

Citește și : TRAGEDIE feroviară în Grecia! Un şef de gară a fost ARESTAT!

Karamanlis a mai spus că îşi asumă responsabilitatea pentru “eşecurile vechi” ale statului.

Cel puţin 36 de persoane au murit şi 85 au fost rănite într-o violentă coliziune produsă marţi noapte între un convoi de marfă şi un tren de pasageri care efectua o cursă între Atena şi Salonic.

Dintre răniţi, 66 au fost spitalizaţi, inclusiv şase la terapie intensivă.

Din cauza violenţei şocului, locomotivele şi vagoanele din faţă au fost distruse şi mecanicii celor două trenuri au murit în urma impactului.

Conform media elene, este “cel mai grav accident feroviar cu care s-a confruntat vreodată Grecia”.

Anterior, şeful gării din Larisa, în centrul Greciei, a fost arestat.

Citește și : Armata rusă susţine că a respins un atac ‘masiv’ cu drone în Crimeea

Până în prezent nu s-a furnizat cauza pentru care trenurile au intrat în coliziune.

Un purtător de cuvânt al guvernului grec a afirmat că cele două trenuri circulau pe acelaşi tronson de cale ferată “de mai mulţi kilometri”.

Tags: atenagreciaKostas KaramanlisLarisaSalonictrenuri
Categorii: Diaspora