X

La un după tragedie, Germania recunoaşte că nu era ‘pregătită corespunzător’ pentru atacul de la Berlin

Autorităţile germane “nu erau pregătite corespunzător” pentru atacul de la Târgul de Crăciun de la Berlin, a afirmat marţi ministrul Justiţiei, Heiko Maas, la împlinirea unui an de la atentatul terorist, relatează dpa, potrivit agerpres.

“Nu eram pregătiţi corespunzător pentru consecinţele unui astfel de atac terorist asupra celor afectaţi”, a scris Maas într-un editorial apărut în ziarul Tagesspiegel.

Citeşte şi: Trenul DERAIAT în SUA circula cu 128 km/h pe un segment limitat la 48 km/h – FOTO/VIDEO

“Pentru asta, nu putem decât să prezentăm scuze victimelor şi celor rămaşi în urmă”, a adăugat el.

Autorităţile din Berlin marchează marţi un an de la atacul terorist cu camionul de la un Târg de Crăciun din capitală, soldat cu moartea a 12 persoane.

În amintirea victimelor este inaugurat marţi un memorial în piaţa Breitscheidplatz. Linia de bronz lungă de 17 metri gravată în asfalt urmăreşte să simbolizeze rana pe care atacul a lăsat-o în vieţile apropiaţilor victimelor.

În plus, numele victimelor au fost gravate pe scările Bisericii Memoriale Kaiser Wilhelm, care este amplasată în piaţă.

Citeşte şi: Ruşii de la Kaspersky Lab au dat în judecată administraţia Trump

Luni, Angela Merkel i-a primit la cancelarie pe membrii familiilor persoanelor ucise în atac, în prima sa întâlnire cu acest grup după criticile privind lipsa sa de răspuns la respectivele decese.

Întâlnirea, care a durat mai mult decât cele două ore alocate, a avut loc la două săptămâni după ce membri ai familiilor i-au trimis Angelei Merkel o scrisoare deschisă în care au descris atacul ca fiind “o consecinţă tragică a inacţiunii politice a guvernului dvs.”

Tags: Angela Merkelatac teroristbiserica Kaiser WilhelmBreitscheidplatzgermaniaHeiko MaasTârgul de Crăciun de la Berlin
Categorii: Diaspora