X

Tragedie în New York! Cel puţin 20 de morţi în urma unui grav accident

Cel puţin 20 persoane au murit după ce o limuzină care participa la o nuntă a lovit un grup de pietoni, în statul american New York, anunţă autorităţile din Statele Unite, potrivit Mediafax.

Accidentul rutier s-a produs în comitatul Schoharie din statul New York, anunţă Poliţia regională, citată de site-ul TimesUnion.com.

Citește și : Focuri de armă în cartierul Champs-Elysees din Paris : Doi bărbaţi au fost grav răniţi

O limuzină care participa la o nuntă a lovit cu viteză mare un alt vehicul şi un grup de pietoni, în faţa unui centru comercial, la intersecţia Drumurilor 30 şi 30A.

Cel puţin 20 de persoane au murit în accident, iar altele au fost rănite, anunţă Poliţia.

“Este vorba de un accident în care au fost implicate două vehicule. Investigaţia este în faza preliminară”, a declarat un reprezentant al Poliţiei statale, Richard O’Brien, citat de postul NewsChannel 13.

Citește și : Cutremur în Haiti: Cel puțin 11 morți și peste 100 de răniți

Potrivit unor surse citate de cotidianul Albany Times Union şi de postul NBCNew York, limuzina implicată în accident participa la o nuntă.

Autorităţile americane cercetează circumstanţele producerii accidentului rutier.

Tags: accidentlimuzinănew yorkpietoniStatele Unite
Categorii: Știrile zilei