Tragedie în Ucraina. Cel puţin doi copii şi-au pierdut viaţa într-un incendiu la Odessa

Publicat:

Două fetiţe şi-au pierdut viaţa şi o a treia este dată dispărută într-un incendiu produs într-o tabără de vară din oraşul portuar Odesa, în sudul Ucrainei, au anunţat sâmbătă autorităţile locale, relatează AFP. 

Incendiul s-a declanşat vineri seara într-o casă din lemn în care dormeau copiii şi a fost stins două ore mai târziu.


Trei fetiţe, cu vârstele cuprinse între opt şi 12 ani, au fost date dispărute înainte ca echipele de salvare să găsescă corpurile calcinate a două dintre ele, a anunţat Serviciul de stat pentru situaţii de urgenţă, potrivit unui comunicat.

Căutările continuă pentru găsirea celei de-a treia fetiţe. Alţi doi copii au fost de asemenea spitalizaţi.

Poliţia a anunţat că a deschis o anchetă pentru a stabili cauzele incendiului.

Incendiile sunt frecvente în Ucraina şi în celelalte foste republici sovietice din cauza infrastructurii deteriorate şi a măsurilor de securitate insuficiente. În mai 2016, 17 persoane şi-au pierdut viaţa într-un incendiu declanşat într-un azil particular de la periferia Kievului.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

VIDEO – ‘Supacell’, serialul pe care mulți l-au văzut într-o singură noapte. Face furori pe Netflix

VIDEO - 'Supacell', serialul pe care mulți l-au văzut într-o singură noapte. Face furori pe Netflix „Supacell”, noul serial britanic pe Netflix, a captat rapid...

Oscar: Franţa îşi modifică procedura de selecţie la categoria ‘cel mai bun lungmetraj internaţional’

Oscar: Franţa îşi modifică procedura de selecţie la categoria 'cel mai bun lungmetraj internaţional' Centrul Naţional al Cinematografiei (CNC) din Franţa a decis să modifice...

Epic Games spune că Apple blochează lansarea magazinului său de jocuri video în Europa

Epic Games spune că Apple blochează lansarea magazinului său de jocuri video în Europa Epic Games, producătorul jocului video ”Fortnite”, a declarat vineri că Apple...

Directorul financiar de la LVMH îndeamnă Europa să rămână unită în contextul disputelor comerciale

Directorul financiar de la LVMH îndeamnă Europa să rămână unită în contextul disputelor comerciale Ancheta demarată de China asupra coniacului european este o reacţie la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.