Transferuri de bolnavi COVID între landuri germane pentru a decongestiona unităţile spitaliceşti supraîncărcate

Publicat:

Aviaţia militară germană a transportat vineri în interiorul ţării şase pacienţi aflaţi la terapie intensivă în urma contaminării cu COVID-19 pentru a face faţă saturării unităţilor spitaliceşti, relatează AFP, potrivit agerpres

Un Airbus A310 al “Luftwaffe” a decolat după-amiază de pe aeroportul din Memmingen, situat în Bavaria, unul din focarele de coronavirus, spre unităţi unităţi de terapie intensivă din Renania de Nord-Westfalia, potrivit guvernului.


Citește și : Australia acuză China de acţiuni ALARMANTE în contrast cu retorica pacifistă

Avionul urma să aterizeze la Munster şi este conceput special pentru acest tip de transporturi medicale. Mai mulţi pacienţi pe brancarde au fost urcaţi la bordul aparatului.

Transferuri de pacienţi între landuri germane vecine au fost deja operate de mai multe zile pentru a decongestiona unităţile spitaliceşti supraîncărcate cu noi pacienţi contaminaţi cu SARS-CoV-2.

Este pentru prima oară când aviaţia militară intervine pentru a contribui la acest tip de operaţiune în Germania.

Mai devreme în noiembrie, doi pacienţi au fost transferaţi de la un spital din Bavaria pentru a fi îngrijiţi în nordul Italiei. Dar aceste cazuri de transferuri în străinătate sunt deocamdată foarte rare.

Autorităţile regiunii italiene Lombardia, la fel ca şi cele din regiunea Grand Est în Franţa, au propus Germaniei să primească bolnavi în caz de necesitate.

Germania, care a depăşit joi pragul de 100.000 de decese din cauza COVID-19, este lovită de un virulent al patrulea val de contaminări, fiind pe punctul de a relansa dezbaterea asupra vaccinării obligatorii.

Cancelarul Angela Merkel, care va părăsi puterea în următoarele săptămâni, a apreciat joi că “fiecare oră contează” şi că “restricţii” suplimentare sunt necesare.

Citește și : Australia acuză China de acţiuni ALARMANTE în contrast cu retorica pacifistă

“Numărul de contacte trebuie să scadă, să scadă mult”, a spus vineri ministrul sănătăţii, Jens Spahn, pledând pentru “anularea marilor manifestaţii şi a serbărilor”, fără a preciza dacă se referă şi la sărbătorile de sfârşit de an.

“Situaţia este dramatic gravă – mai gravă decât în orice alt moment al acestei pandemii”, a adăugat el.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

CEC a aprobat un tiraj de peste 850 de mii de buletine de vot pentru diasporă

CEC a aprobat un tiraj de peste 850 de mii de buletine de vot pentru diasporă Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat în ședința din...

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi Te-ai întrebat ce servesc membrii familiei...

Messi a salvat Inter Miami

Messi a salvat Inter Miami Atacantul argentinian al Inter Miami, Lionel Messi, a adus clubului său o remiză în meciul din MLS cu Charlotte. Jocul din...

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate Cod Roșu de inundații în România! Forțele de intervenție de la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.