Transhumanţă de COŞMAR în Norvegia. Peste 100 de reni au fost ucişi de trenuri

Publicat:

Peste sută de reni au fost ucişi de trenuri în câteva zile în nordul Norvegiei – o adevărată “baie de sânge”, legată de transhumanţa de iarnă, a informat postul norvegian NRK, citat luni de AFP, potrivit agerpres.

Cel mai sângeros episod a avut loc sâmbătă atunci când un tren de marfă a ucis 65 de reni aflaţi pe o cale ferată. Cu câteva zile înainte, alte 41 de animale au fost descoperite lovite de trenuri, a raportat NRK duminică seara.


AFP

Citeşte şi: Accident feroviar GRAV în Belgia. Doi oameni au murit şi şapte sunt răniţi – FOTO

Urmările dramei de sâmbătă au fost surprinse pe peliculă de regizorul de film documentar Jon Erling Utsi: fotografiile sale arată animale cu membrele dizlocate întinse pe zăpada murdară de sânge, dintre care unele încă în viaţă, care trebuiau împuşcate. “Era un coşmar de privit. O baie de sânge întinsă pe mai mulţi kilometri”, a indicat el pentru NRK.

Între 2013 şi 2016, peste 2.000 de reni şi-au pierdut viaţa pe aceeaşi cale ferată din nordul ţării. În acest context, fermierii cer operatorului feroviar amplasarea unui grilaj de-a lungul liniei, însă finanţarea acestei măsuri se lasă aşteptată.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Armata germană va înceta să exploateze baza aeriană din Niger pe 31 august

Armata germană va înceta să exploateze baza aeriană din Niger pe 31 august Armata germană va înceta să exploateze baza sa de transport aerian din...

Alertă maximă în Italia: Erupții vulcanice uriașe pe insula turistică Stromboli

Alertă maximă în Italia: Erupții vulcanice uriașe pe insula turistică Stromboli Doi dintre vulcanii activi ai Italiei sunt în plin proces de erupție. Insula turistică...

6 iulie, Ziua Mondială a Sărutului: curiozități și semnificații

6 iulie, Ziua Mondială a Sărutului: curiozități și semnificații Ziua internaţională a sărutului este celebrată, anual, la 6 iulie. A apărut în 2006, în Marea...

A amenințat o bătrână cu furculița. O moldoveancă a fost condamnată în Italia

A amenințat o bătrână cu furculița. O moldoveancă a fost condamnată în Italia O moldoveanc a fost condamnată în Italia fiind acuzată de faptul că...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.