Transportul aerian mondial este aproape de nivelul la care era în 2019 (IATA)

Publicat:

Companiile aeriene au văzut în luna mai 2023 cum activitatea lor mondială s-a apropiat de nivelul la care era înaintea crizei sanitare, traficul fiind la 96,1% din nivelul la care a fost în luna mai 2019, a anunţat joi Asociaţia Internaţională a Transportatorilor Aerieni (IATA), informează AFP, potrivit agerpres

Această revenire este susţinută de traficul aerian pe rutele interne. Calculat în funcţie de numărul de kilometri parcurşi de pasageri plătitori, un indicator de referinţă în sectorul transportului aerian, activitatea pe rutele interne a atins o medie mondială de 105,3% din nivelul la care era în urmă cu patru ani, potrivit IATA. De altfel, luna mai 2023 a fost a doua lună consecutivă în care traficul aerian pe rutele interne a fost mai mare decât cel anterior pandemiei.


Citește și : Autorităţile britanice au confiscat canabis în valoare de peste 130 de milioane de lire într-o amplă operaţiune

În schimb, traficul aerian pe rutele internaţionale, care a repornit mai târziu, a ajuns în luna mai la 90,8% din nivelul la care era în urmă cu patru ani, a spus IATA.

Asociaţia care luna trecută estima că operatorii aerieni ar urma să transporte în acest an un număr de 4,35 miliarde de pasageri, aproape de recordul istoric de 4,54 miliarde de pasageri transportaţi în 2019, înainte de pandemie, a salutat şi faptul că gradul de umplere a avioanelor a fost în luna mai de 81,8%, revenind la nivelul anterior pandemiei.

“Oamenii au nevoie să zboare şi iubesc să facă acest lucru. Cererea puternică pentru călătorii este un element care susţine revenirea la profitabilitate a companiilor aeriene”, a declarat directorul general al IATA, Willie Walsh.

Citește și : Human Wrights Watch: Ucraina şi Rusia trebuie să înceteze să utilizeze bombe cu fragmentaţie

IATA se aşteaptă ca profiturile nete înregistrate de companiile aeriene din întreaga lume în acest an să se ridice la 9,8 miliarde de dolari, după pierderi cumulate de 183 miliarde de dolari în 2020-2022. Însă o marjă de profit net de 1,2% înseamnă doar 2,25 dolari per pasager, subliniază Willie Walsh, care apreciază că această marjă “nu este sustenabilă pe termen lung”.

IATA reprezintă aproximativ 290 de companii aeriene din întreaga lume, echivalentul a 82% din traficul aerian mondial.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.