Transportul public din Istanbul, majorat cu 35%

Publicat:

Municipalitatea din Istanbul a anunţat vineri că a decis să majoreze preţurile pentru transportul public cu 35%, în ideea a reduce pierderile înregistrate în sector, însă această măsură este posibil să aibă un impact asupra inflaţiei, transmite Reuters, potrivit agerpres.

Majorarea preţurilor la transportul public va intra în vigoare începând de luni, 10 februarie, şi va afecta toate liniile de autobuz, metrou şi ferry boat din Istanbul.


Citește și : Joe Walsh renunţă la candidatura împotriva lui Trump în cursa pentru Casa Albă

Decizia de majorare a preţurilor a fost luată la finalul unei întâlniri care a avut loc joi între reprezentanţii Centrului de Coordonare a Transportului din Istanbul (UKOME) şi cei ai Camerei Comercianţilor şi Artizanilor din Istanbul (ISTESOB), a precizat municipalitatea din Istanbul.

“În ultimii trei ani, începând cu data de 25 mai 2017, nu au fost majorări ale preţului biletelor în transportul public din Istanbul. În această perioadă însă, din cauza majorării preţului petrolului, a salariului minim, a inflaţiei şi a preţurilor administrate, costurile cu transportul public au crescut cu 43%” a precizat municipalitatea din Istanbul într-un comunicat de presă publicat pe pagina sa de Internet.

Citește și : Noul coronavirus ar putea fi răspândit de la lilieci la oameni prin intermediul pangolinilor

Decizia luată de municipalitatea din Istanbul, cel mai mare oraş din Istanbul, va avea un impact asupra inflaţiei pentru că preţurile cu transporturile reprezintă 15,62% din indicele preţurilor de consum.

Înainte de a fi ales primar al Istanbulului, în vara lui 2019, Ekrem Imamoglu a promis că va reduce preţurile la transportul public.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.