Transportul public din Paris va fi rezervat la orele de vârf celor care trebuie să se deplaseze la muncă

Publicat:

Doar persoanele care vor prezenta dovada că trebuie să circule vor fi lăsate să folosească transportul public din Paris la orele de vârf, după relaxarea restricţiilor pe 11 mai, a anunţat ministrul francez al transporturilor Elisabeth Borne, informează joi dpa, potrivit agerpres.

Autorităţile vor căuta să asigure transport public cât de mult posibil, pentru a reduce cererea, a spus Borne.


Citește și : UE rămâne ‘preocupată’ de situaţia alegerilor din Polonia

Călătorii vor trebui să aibă asupra loc o declaraţie de la angajatorul lor, care să arate necesitatea deplasării la locul de muncă la acea oră.

Oricine altcineva va călători la acele ore pentru alte motive esenţiale va trebui de asemenea să prezinte o dovadă în acest sens.

De asemenea, vor exista amenzi de 135 de euro pentru cei care nu vor respecta restricţiile şi nu vor purta măşti, care vor fi obligatorii pentru pasagerii cu vârste de peste 11 ani, a mai spus Borne.

Premierul francez Edouard Philippe a declarat joi că Franţa va ridica gradual restricţiile începând de lunea viitoare, 11 mai, dar că unele restricţii vor rămâne în vigoare în regiunea Parisului, unde noul tip de coronavirus este încă activ.

Citește și : Noul guvern israelian ‘intră-n pâine’ de săptămâna viitoare

De altfel, autorităţile franceze doresc să încurajeze cetăţenii să renunţe la maşini şi să facă naveta pe biciclete după ridicarea restricţiilor impuse de pandemia de COVID-19. Iniţiativa, propusă la sfârşitul lui aprilie de Ministerul Energiei şi Transporturilor, include construirea unor piste temporare de biciclete şi o subvenţie de 20 de milioane de euro pentru costurile lucrărilor de reparaţii.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O faimoasă stațiune din Italia este nevoită să refuze turiști din cauză că nu mai are suficientă apă

O faimoasă stațiune din Italia este nevoită să refuze turiști din cauză că nu mai are suficientă apă Așezat în vârful unui deal de pe...

Care sunt țările din Europa unde poți fi plătit pentru a fi bunic

Care sunt țările din Europa unde poți fi plătit pentru a fi bunic În unele țări europene, a fi bunic a devenit o ocupație plătită....

Tot mai multe sate din Republica Moldova aleg să se înfrățească cu localități din România. Care ar fi scopul

Tot mai multe sate din Republica Moldova aleg să se înfrățească cu localități din România. Care ar fi scopul Tot mai multe sate din Republica...

Doi jurnalişti de la un post local de radio care l-au intervievat pe Biden afirmă că au primit în avans o listă cu întrebări

Doi jurnalişti de la un post local de radio care l-au intervievat pe Biden afirmă că au primit în avans o listă cu întrebări Doi...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.