Tratamentul aplicat de regimul taliban femeilor din Afganistan ar putea fi considerat o crimă împotriva umanităţii (experți ai ONU)

Publicat:

Tratamentul aplicat de regimul taliban femeilor şi fetelor din Afganistan ar putea fi considerat persecuţie de gen şi, prin urmare, o crimă împotriva umanităţii, au apreciat vineri experţi ai ONU, relatează AFP, potrivit agerpres

“În ultimele luni, încălcările libertăţilor şi drepturilor fundamentale ale femeilor şi fetelor din Afganistan, deja cele mai grave şi inacceptabile din lume, s-au înmulţit brusc”, afirmă aceşti experţi independenţi, care sunt mandataţi de ONU, dar nu se adresează în numele organizaţiei.


Citește și: FRIGUL IERNII, noua armă a lui Vladimir Putin în războiul din Ucraina

Aceste restricţii recente – cum ar fi interzicerea de a frecventa parcurile la Kabul -, precum şi măsurile discriminatorii precedente “ar trebui investigate ca persecuţie bazată pe gen (considerată o crimă împotriva umanităţii – n.red.) în vederea urmăririi penale conform dreptului internaţional”, subliniază în special Richard Bennett, raportorul special pentru situaţia drepturilor omului în Afganistan, la care s-au asociat membrii grupului de lucru împotriva discriminării împotriva femeilor şi fetelor.

Ei le cer talibanilor, care au preluat puterea în august 2021, să respecte angajamentele Afganistanului în materie de drepturile omului.

De la comunitatea internaţională, aceştia se aşteaptă în special ca restabilirea libertăţilor şi drepturilor femeilor să fie cerută în toate negocierile cu regimul.

În acelaşi timp, Înaltul Comisariat pentru Drepturile Omului a cerut ca biciuirea, “o formă abjectă de pedeapsă, să înceteze imediat”.

Citește și: Parlamentul Franţei sistează dezbaterea privind interzicerea coridelor

 

Paisprezece persoane – trei femei şi 11 bărbaţi – au fost biciuite miercuri din ordinul unui tribunal afgan, după ce au fost găsite vinovate de “crime morale” şi furt, a declarat un oficial provincial.

Talibanii au impus o interpretare ultra-riguroasă a islamului şi au introdus treptat reguli din ce în ce mai stricte.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Tot mai multe sate din Republica Moldova aleg să se înfrățească cu localități din România. Care ar fi scopul

Tot mai multe sate din Republica Moldova aleg să se înfrățească cu localități din România. Care ar fi scopul Tot mai multe sate din Republica...

Acum un an în raionul Ocnița în timpul lucrările de săpare la o carieră a fost depistată o poartă

Acum un an în raionul Ocnița în timpul lucrările de săpare la o carieră a fost depistată o poartă Acum un an în raionul Ocnița...

Doi jurnalişti de la un post local de radio care l-au intervievat pe Biden afirmă că au primit în avans o listă cu întrebări

Doi jurnalişti de la un post local de radio care l-au intervievat pe Biden afirmă că au primit în avans o listă cu întrebări Doi...

Cel mai bun și cel mai rău scenariu pentru Macron după alegeri (experți francezi)

Cel mai bun și cel mai rău scenariu pentru Macron după alegeri (experți francezi) Rezultatele celui de-al doilea tur al alegerilor legislative din Franța vor...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.