X

Tratatul INF: NATO încearcă să aplaneze tensiunile dintre Rusia şi SUA

NATO a cerut miercuri Rusiei să respecte tratatul încheiat în 1987 privind armele nucleare după ameninţarea SUA de a-l denunţa şi a avertizat Moscova în cursul unei reuniuni de la Bruxelles în privinţa “determinării de a-şi asigura securitatea”, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Reuniunea s-a derulat la nivelul ambasadorilor în cadrul Consiliului NATO-Rusia, la sediul Alianţei de la Bruxelles. Reuniunea a durat trei ore şi jumătate, a precizat un diplomat.

Citește și : Coaliţia militară arabo-kurdă din Siria anunţă suspendarea operaţiunilor împotriva jihadiştilor

“Aliaţii fac apel încă o dată la Rusia să respecte pe deplin şi imediat Tratatul privind forţele nucleare intermediare (INF) încheiat în 1987”, a anunţat NATO într-un comunicat publicat la finalul reuniunii.

“Suntem gata să continuăm dialogul privind această chestiune cu Rusia, dar ca Alianţă suntem în egală măsură determinaţi să luăm măsuri eficiente pentru a continua să asigurăm siguranţa şi securitatea tuturor aliaţilor”, a avertizat Alianţa.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a deplâns faptul că Rusia nu a răspuns preocupărilor exprimate de NATO privind noul său sistem de rachete 9M729 sau SSC-8, se adaugă în comunicat.

NATO consideră că “sistemul de rachete 9M729 constituie un risc serios pentru stabilitatea strategică a zonei euro-atlantice”.

Reprezentantul rus a dat asigurări că noul sistem de rachete nu încalcă tratatul şi a repetat că Moscova va furniza explicaţiile solicitate, susţin surse diplomatice.

Aliaţii europeni din cadrul NATO consideră că tratatul INF este esenţial pentru securitate în Europa şi s-au declarat foarte preocupaţi de potenţialele riscuri pe care le prezintă denunţarea tratatului INF de către SUA.

S-a făcut apel la Washington şi Moscova pentru calmarea jocului, dar “este foarte dificil”, a declarat un diplomat.

Citește și : Exerciții militare comune ale țărilor care vor să constituie un ‘NATO arab’, încep sâmbătă în Egipt

Preşedintele rus Vladimir Putin a avertizat săptămâna trecută că renunţarea la tratatul INF ar putea duce la o nouă cursă a înarmărilor şi a promis să reacţioneze în consecinţă dacă SUA vor desfăşura noi rachete pe teritoriul Europei.

Reuniunea a încercat să disipeze şi tensiunile provocate de manevrele desfăşurate de NATO în Norvegia. Jens Stoltenberg l-a informat pe reprezentantul rus privind obiectivele exerciţiului “Trident Juncture” şi Rusia a furnizat amănunte despre exerciţiul Vostok 2018, se mai precizează în comunicatul NATO.

Tags: bruxellesINFJens StoltenbergmoscovaNATOrusiaSUAtratat
Categorii: Diaspora