Trei alpinişti profesionişti renumiţi au fost înghiţiţi de avalanşă

Publicat:

Trei alpinişti profesionişti renumiţi sunt daţi dispăruţi şi sunt consideraţi morţi după o avalanşă produsă în Munţii Stâncoşi din Canada, a anunţat joi agenţia federală Parks Canada, relatează dpa şi Reuters, potrivit agerpres.

Americanul Jess Roskelley, 36 de ani, şi austriecii David Lama, 28 de ani, şi Hansjörg Auer, 35 de ani, şi-ar fi pierdut viaţa după ce au încercat să ajungă pe vârful muntelui Howse Peak din Parcul Naţional Banff.


Citește și: Ancheta lui Mueller nu a găsit nicio coordonare între Trump și Rusia

Roskelley este cunoscut pentru că a escaladat Muntele Everest în 2003, la vârsta de 20 de ani, devenind la vremea respectivă cea mai tânără persoană care a escaladat cel mai înalt munte din lume.

Lama şi Auer erau alpinişti de talie mondială care au parcurs unele dintre cele mai dificile rute din lume.

“Cu tristeţe vă informăm că David Lama, Jess Roskelley şi Hansjoerg Auer, membri ai Global Athlete Team, au fost surprinşi de o avalanşă pe 16 aprilie în Alberta, Canada”, a anunţat compania de îmbrăcăminte “outdoor” The North Face, sponsorul celor trei alpinişti.

Citește și: Principalele concluzii ale raportului întocmit de Robert Mueller

“Ei sunt daţi dispăruţi şi echipele de căutare presupun ce este mai rău”, a mai spus The North Face.

Parks Canada, agenţia federală care administrează parcurile naţionale canadiene, a spus că, pe baza descoperirilor la faţa locului, toţi cei trei alpinişti sunt consideraţi morţi.

“Ancheta este în curs de desfăşurare, însă eforturile de recuperare sunt blocate în prezent din cauza pericolului producerii de noi avalanşe şi din cauza condiţiilor periculoase de la faţa locului”, a anunţat Parks Canada.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Ce este tulburarea alimentară. Experiențele traumatizante cu mâncarea

Ce este tulburarea alimentară. Experiențele traumatizante cu mâncarea Persoanele cu ARFID își limitează adesea mâncarea prin preferințe senzoriale sau texturale. Când Hannah avea 7 ani, le-a...

Medicii ar putea folosi temperatura facială pentru diagnosticarea ușoară a bolilor metabolice

Medicii ar putea folosi temperatura facială pentru diagnosticarea ușoară a bolilor metabolice O nouă metodă de diagnosticare a bolilor metabolice ar putea revoluționa medicina. Cercetători...

Satelitul lui Jupiter fierbe la propriu. Astronomii au observat lacuri de lavă pe Io – Luna celei mai mari planete din sistemul nostru solar

Satelitul lui Jupiter fierbe la propriu. Astronomii au observat lacuri de lavă pe Io - Luna celei mai mari planete din sistemul nostru solar Jupiter ascunde...

Regizorul francez Benoit Jacquot, inculpat pentru violarea a două actriţe

Regizorul francez Benoit Jacquot, inculpat pentru violarea a două actriţe Regizorul Benoit Jacquot a fost inculpat miercuri pentru violarea actriţelor Julia Roy, în 2013, şi...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.