Trei angajați ANSA, condamnați la închisoare pentru corupție și fals în acte publice

Publicat:

Trei angajați ANSA, condamnați la închisoare pentru corupție și fals în acte publice

Trei angajați ai subdiviziunilor teritoriale ai Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) Dubăsari și Criuleni și două persoane fizice, învinuite de corupere pasivă, corupere activă și fals în acte publice, au fost condamnate la închisoare.

Potrivit Procuraturii Anticorupție, în perioada septembrie 2018 – februarie 2019, cei trei angajați ANSA au implementat o schemă ilegală de eliberare a certificatelor fitosanitare pentru exportul fructelor și legumelor pe piața Federației Ruse, potrivit subiectulzilei.md.


Citește și: Alertă de călătorie în Grecia. Recomandările MAE

Astfel, funcționarii au pretins și primit între 50 și 90 de dolari pentru fiecare certificat eliberat ilegal. În total, aceștia au primit ilegal aproximativ 700.000 de lei.

„Aceste acțiuni au permis exportul unor loturi de produse agricole către Federația Rusă, fără a respecta cerințele fitosanitare impuse, în baza certificatelor fitosanitare false. Urmărirea penală a durat un an și patru luni, iar judecarea cauzei a durat mai bine de patru ani, fiind examinată în procedură generală, inculpații nerecunoscându-și vinovăția de comiterea faptelor incriminate”, comunică PA.

La data de 9 august curent, doi angajați ANSA au fost recunoscuți vinovați de corupere pasivă. Unul a fost condamnat la șapte ani și șase luni de închisoare, iar al doilea va sta șapte ani la închisoare, cu executarea în penitenciar de tip închis. În ambele cazuri s-a aplicat și o amendă de 400.000 lei, cu privarea dreptului de a ocupa funcții publice pe un termen de zece ani.

Alți doi inculpați au fost recunoscuți vinovați pentru corupere activă. Astfel, ei s-au ales cu câte șase ani de închisoare, cu executare în penitenciar de tip semiînchis, dar și cu amendă în mărime a câte 300.000 lei fiecare.

Cel de-al treilea angajat ANSA, dar și ceilalți doi angajați, au fost găsiți vinovați de fals în acte publice, însă au fost liberați de pedeapsa penală în legătură cu expirarea termenului de prescripție.

Citește și: VIDEO Momentul când șeful regiunii Kursk i-a spus lui Putin că Rusia a pierdut controlul asupra a 28 de așezări din regiune, iar președintele Rusiei l-a întrerupt

„Totodată, s-a dispus confiscarea specială în mod solidar a sumei de 681.637,87 lei din contul celor trei angajați ANSA cu titlu de contravaloare a mijloacelor bănești rezultate din infracțiuni, fiind menținut sechestrul asupra bunurilor acestora.

De asemenea, mijloacele bănești în sumă de 3.400 dolari SUA și 200 de lei ridicați în cadrul percheziției, au fost trecuți în venitul statului, din momentul rămânerii definitive a sentinței”, mai notează PA.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Ministru ceh: R. Moldova poate miza pe expertiza Cehiei în procesul de integrare europeană

Ministru ceh: R. Moldova poate miza pe expertiza Cehiei în procesul de integrare europeană Vicepremierul Mihai Popșoi, ministru al afacerilor externe, s-a întâlnit ieri la...

Importurile UE din Rusia au scăzut drastic, cazurile de eludare a sancțiunilor persistă

Importurile UE din Rusia au scăzut drastic, cazurile de eludare a sancțiunilor persistă În timp ce importurile UE din Rusia au scăzut la niveluri record în...

Incident violent în capitala Franței. Patru persoane au fost rănite într-o încăierare cu bâte, la Paris

Incident violent în capitala Franței. Patru persoane au fost rănite într-o încăierare cu bâte, la Paris Patru persoane au fost rănite într-o încăierare între cetățeni...

Paritatea cerută de Ursula von der Leyen nu va fi respectată, odată cu anunţarea ultimelor candidaturi

Paritatea cerută de Ursula von der Leyen nu va fi respectată, odată cu anunţarea ultimelor candidaturi Paritatea nu va fi respectată în viitorul Colegiu al...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.