
Trei cazuri de pestă porcină africană și unul de rabie la un câine au fost înregistrate în mai multe regiuni ale țării. În acest context, au fost introduse măsuri de carantină și stabilite zonele de protecție, transmite Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA).
Cazurile au fost înregistrate în perioada 6-12 martie, în mun. Chișinău, raioanele Strășeni, Ceadîr-Lunga și Anenii Noi. De asemenea, au fost eradicate patru focare de pestă porcină și un focar de influență aviară, potrivit agora.md.
În focarele de pestă porcină, au fost introduse măsuri de carantină și stabilite zonele de protecție și supraveghere. Specialiștii efectuează controlul rezervoarelor sălbatice, controlul mișcării animalelor în interiorul țării și screening-ul porcilor domestici și a populațiilor de mistreți.
ANSA îndeamnă populația și fermierii să respecte, cu strictețe, măsurile de biosecuritate, pentru a preveni răspândirea virusului, precum și să-și identifice animalele din gospodării.
This post was last modified on 12/03/2025 18:09 18:09