X

Trei cetăţeni străini au fost răpiţi şi ucişi în Afganistan

Trei cetăţeni străini au fost răpiţi şi ucişi la Kabul joi dimineaţă, iar corpurile lor au fost descoperite la o periferie a capitalei afgane, a anunţat purtătorul de cuvânt al poliţiei, citat de AFP şi dpa, potrivit agerpres.

‘În acest stadiu credem că este vorba de un act de terorism’, a adăugat Hashmat Stanikzai.

Citeşte şi: Thailanda cere Londrei extrădarea fostului premier Yingluck Shinawatra

Cei trei bărbaţi aveau naţionalitate ‘indiană, macedoneană şi malaeziană’, au confirmat poliţia şi Ministerul de Interne afgan.

Aceştia au fost răpiţi într-un cartier din estul Kabulului, în apropiere de aeroportul internaţional, în jurul orei 08:00 (03:30 GMT), iar corpurile lor neînsufleţite au fost găsite două-trei ore mai târziu într-un alt cartier, practic în afara oraşului, ‘în districtul Musayi’, pe drumul spre Logar, provincie limitrofă la sud-est de Kabul.

Citeşte şi: Parlamentul francez adoptă un proiect de lege împotriva violenţelor sexuale şi sexiste

Această zonă este considerată periculoasă şi instabilă, cu o prezenţă semnificativă de combatanţi talibani.

La solicitarea AFP, Ambasada Indiei din Kabul a confirmat moartea unui cetăţean indian.

Tags: Afganistandistrictul Musayikabulterorism
Categorii: Știrile zilei