X

Trei din patru sirieni din Germania primesc ajutor de şomaj

Aproximativ trei sferturi dintre imigranţii sirieni care se află în prezent în Germania trăiesc în totalitate sau parţial din ajutorul de şomaj, conform statisticilor oficiale, citate de DPA, potrivit agerpres.

Datele pentru luna august ale Agenţiei pentru Ocuparea Forţei de Muncă arată că 74,9% dintre sirienii cu vârsta de angajare intră în această categorie.

Citește și : Prezenţa forţelor străine în Golf sporeşte ‘insecuritatea’ (Rouhani)

Rata şomajului printre sirieni era de 44,2% în iunie, cu peste cinci puncte procentuale mai puţin decât anul anterior.

Rata şomajului nu include persoanele care urmează cursuri de limbă sau de integrare. Persoanele care câştigă prea puţin pentru a plăti costurile traiului de bază pot primi ajutor de şomaj.

La sosirea în Germania, sirienii care cer azil primesc bani din partea statului ca refugiaţi. Însă pentru că aplicaţiile lor de azil sunt finalizate mai repede decât cele ale persoanelor venite din alte ţări, ei ajung deseori mai rapid în schema naţională de asigurări de şomaj.

Aproximativ 43% dintre afganii cu vârsta de angajare primesc ajutor de şomaj. Rata şomajului în acest grup era de 26% în mai.

Experţii precizează că afganii au, statistic, şanse mai mici de a obţine statut de refugiaţi decât sirienii, nu primesc automat permisiunea de a asista la cursuri de limbă şi de integrare finanţate de stat şi intră mai repede pe piaţa de muncă.

Citește și : Cel puţin 26 de morți, inclusiv copii, într-un accident de autobuz în nordul Pakistanului

Acest lucru se aplică de asemenea şi reprezentanţilor altor naţionalităţi ale căror aplicaţii de azil au şanse mai mici de succes.

Rata şomajului printre cetăţenii germani era de 4,7%, iar printre străini, de 12,7% în aceaşi perioadă.

Tags: germaniaimigrantisirienisomaj
Categorii: Diaspora