
L-aħbarijiet ta' TVM
Biroul Național de Statistică (BNS) a desfășurat un atelier de lucru cu genericul „Valorificarea potențialului statisticilor oficiale pentru măsurarea antreprenoriatului feminin în Republica Moldova”. Evenimentul a fost dedicat statisticilor privind femeile antreprenoare, care au un rol esențial în promovarea dezvoltării economice incluzive, inovării și progresului social.
Potrivit specialiștilor, în prezent statisticile privind antreprenoriatul feminin sunt experimentale, iar în cadrul atelierului au fost prezentate rezultatele preliminare ale acestui exercițiu complex de cartografiere și analiză.
„Aspectul de gen este atât în centrul atenției societății, cât și al BNS. Anul acesta noi am lansat cercetări relevante care vor completa tabloul privind situația femeii în societate: activitatea copiilor, utilizarea timpului, violența în familie. Setul de date prezentat astăzi este unul nou, generat în baza unor date deja disponibile – din surse de date statistice și administrative. Combinând aceste date, pe care le are BNS, ne străduim să amplificăm valoarea statisticilor pe care le diseminăm”, a menționat Oleg Cara, directorul general al Biroului Național de Statistică.
La rândul său, Dominika Stojanoska, reprezentantă de Țară, UN Women Moldova, a menționat că în Uniunea Europeană aceste statistici sunt foarte importante.
„Eforturile de producere de date privind numărul de femei aflate în fruntea întreprinderilor vor ajuta Republica Moldova în parcursul său european. Aceste eforturi aduc rezultate pentru țară, care merge înainte, se dezvoltă. Apreciem modalitatea inovatoare de analiză a datelor administrative, ca parte a statisticilor experimentale. Datele ne ajută să vedem cum putem valorifica potențialul femeilor antreprenoare, iar aceasta va avea un impact pozitiv asupra dezvoltării economiei țării”, a accentuat Dominika Stojanoska.
Statisticile experimentale privind antreprenoriatul feminin arată că trei din zece întreprinderi sunt conduse de femei, iar patru din zece afaceri au fost create de femei.
„Cele mai multe femei conduc întreprinderi din domeniul serviciilor (44,3%) și comerțului cu ridicata și amănuntul (44,1%). Femeile care conduc întreprinderi au preponderent (33,9%) vârsta cuprinsă între 35-44 ani și 45-54 ani (22,9%)”, a precizat Iurie Mocanu, directorul general adjunct al BNS.
Proiectul are ca scop accelerarea egalității de gen asigurând abilitarea femeilor prin oportunități economice, combaterea violenței și guvernare sensibilă la gen.
Mai multe detalii despre Statisticile experimentale privind antreprenoriatul feminin pot fi accesate aici.
This post was last modified on 04/12/2025 12:43 12:43