Trei elevi şi o profesoară au fost ucişi într-un atac armat asupra unui liceu din sud-vestul Camerunului

Publicat:

Trei elevi şi o profesoară au fost ucişi, miercuri, într-un atac armat asupra unui liceu din sud-vestul Camerunului, una dintre cele două regiuni anglofone ale ţării, afectată de un conflict violent între armată şi separatişti, a indicat televiziunea de stat CRTV, relatează AFP, potrivit agerpres

Liceul bilingv Ekondo Titi a fost ”scena unor atacuri criminale comise de persoane neidentificate”, a informat postul citat.


Citește și : Canada, prima ţară din lume care acordă o autorizaţie completă pentru vaccinul Johnson&Johnson

”Trei elevi au fost împuşcaţi mortal. O profesoară, rănită, a murit în drum spre spital”, a confirmat pentru AFP Roger Kaffo Fokou, secretar general al Sindicatului naţional autonom al învăţământului secundar (SNAES).

Centrul pentru drepturile omului şi democraţie în Africa, cu sediul în Camerun, a declarat că au fost ucişi elevi cu vârste de 12, 16 şi 17 ani şi o profesoară de limba franceză, iar alte câteva persoane au fost rănite, potrivit Reuters.

”O altă crimă fără sens, scandaloasă… a unor copii nevinovaţi”, a scris pe Twitter ambasadorul UE în Camerun, Philippe Van Damme.

Atacul nu a fost revendicat.

Regiunea, una dintre cele două în care separatiştii vorbitori de limbă engleză se luptă din 2017 pentru a forma un stat separatist, a fost zguduită de un atac similar anul trecut, când bărbaţi înarmaţi au deschis focul într-o şcoală, ucigând şapte copii.

Citește și : Putin se opune vaccinării obligatorii, dar îi îndeamnă pe ruşi să se imunizeze

Criza provine din marginalizarea percepută a comunităţii anglofone de către majoritatea francofonă. Ambele părţi au comis atrocităţi în timpul conflictului, în care au fost ucise peste 3.000 de persoane şi aproape un milion au fost strămutate.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Viktor Orban spune că Rusia ‘hiper-raţională’ va avea de câştigat pe măsură ce Occidentul ‘iraţional’ îşi pierde puterea

Viktor Orban spune că Rusia 'hiper-raţională' va avea de câştigat pe măsură ce Occidentul 'iraţional' îşi pierde puterea Conducerea Rusiei este "hiper-raţională", în timp...

Tehnologiile moderne în crearea monedelor comemorative, discutate la Monetăria Statului din România

Tehnologiile moderne în crearea monedelor comemorative, discutate la Monetăria Statului din România Procesele tehnice și tehnologiile moderne utilizate în crearea monedelor comemorative au fost discutate...

Află cine conduce TOP-ul celor mai populari politicieni și cine e la coada clasamentului

Află cine conduce TOP-ul celor mai populari politicieni și cine e la coada clasamentului Fostul și actualul președinte de țară sunt cei mai populari politicieni...

Ucraina incendiază un depozit petrolier din sud-vestul Rusiei

Ucraina incendiază un depozit petrolier din sud-vestul Rusiei Un atac ucrainean cu drone a incendiat sâmbătă noaptea un depozit petrolier din regiunea Kursk din sud-vestul...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.