Trei imigranți, acuzați de terorism în Malta după deturnarea unei nave

Publicat:

Autoritățile malteze au pus sub acuzare trei imigranți, cu vârste între 15 și 19 ani, fiind acuzați de terorism după ce au deturnat o navă comercială, forțând căpitanul vasului să se îndrepte spre Malta, informează agenția Dpa, potrivit mediafax.

Nava comercială El Hiblu 1 a preluat 108 migranți salvați de pe mare, dar unii dintre aceștia ar fi deturnat miercuri nava după ce li s-a spus că vor fi duși înapoi în Libia. În cele din urmă, forțele speciale au intervenit și au preluat controlul asupra navei.


Citește și : Theresa May ar putea cere parlamentului al patrulea vot asupra acordului Brexit

Adolescenții, care au pledat nevinovați, sunt acuzați că au preluat controlul navei cu ajutorul forței și prin intimidare.

Potrivit legislației malteze, preluarea ilegală a controlului unei nave este considerată o acțiune teroristă și se pedepsește cu cel puțin șapte ani de închisoare, sentințele putând ajunge până la închisoare pe viață.

Pe de altă parte, cotidianul Times of Malta a relatat sâmbătă că poliția are unele îndoieli în legătură cu versiunea căpitanului în ceea ce privește derularea evenimentelor, existând indicii că acesta ar fi mințit că nu este în control pentru a primi acces în Malta.

Citește și : Casa Albă nu a solicitat o discuție telefonică Trump-Putin pe tema crizei din Venezuela (Kremlin)

Surse din cadrul autorităților au declarat că imigranții, disperați că vor fi aduși înapoi în Libia, au amenințat că se vor arunca în mare dacă nava nu se îndreaptă spre Malta.

Zeci de mii de imigranţi din Africa și Orientul Mijlociu, care încearcă să fugă de sărăcia şi violenţa din ţările natale, sunt adesea transportaţi în condiţii brutale, tranzacţionaţi între diferite reţele de trafic de persoane care extorchează bani de la imigranţi şi supuşi abuzurilor din partea bandelor criminale şi autorităţilor.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.