Trei jurnalişti ai unei organizaţii media independente din Egipt, reţinuţi după o percheziţie

Publicat:

Trei jurnalişti ai unei organizaţii media independente din Egipt, Mada Masr, au fost reţinuţi duminică în timpul unei percheziţii efectuate de poliţişti în civil la sediul său din Cairo, a indicat site-ul instituţiei de presă, conform AFP şi DPA, potrivit agerpres.

Aceste arestări intervin la o zi după reţinerea altui jurnalist al Mada Masr, Shady Zalat, în vârstă de 37 de ani, care a fost eliberat în cele din urmă duminică, potrivit contului de Twitter al respectivei organizaţii.


Citește și : Şaptesprezece morţi în urma prăbuşirii unui avion de mici dimensiuni în estul Congo

“Ne-am recuperat telefoanele şi calculatoarele. Forţele de securitate au plecat. Lina Attalah, Mohamed Hamama şi Rana Mamdouh au fost duşi la parchet, potrivit unuia dintre bărbaţii (din forţele de securitate) care au intrat în birourile noastre”, a scris Mada Masr.

O echipă a postului France 24 care venise să o intervieveze pe doamna Attalah, redactor-şef al Mada Masr, în legătură cu arestarea domnului Zalat, a fost prezentă în timpul percheziţiei.

“Poliţiştii erau deja la sediu când am ajuns noi”, a declarat pentru AFP Eric de Lavarene, unul dintre cei doi jurnalişti francezi care lucrează pentru France 24. Aceştia au sunat la Ambasada Franţei şi au putut pleca la sfârşitul după-amiezii împreună cu doi diplomaţi francezi sosiţi la faţa locului.

Mada Masr este cunoscută pentru anchetele sale privind problemele de corupţie şi securitate, publicate în arabă şi engleză.

Săptămâna trecută, Mada Masr a publicat un articol în care susţine că fiul preşedintelui Abdel Fattah al-Sissi, Mahmoud, ofiţer al serviciilor de informaţii, urma să fie transferat la Moscova pentru a ocupa un post diplomatic. Repartizarea lui ar avea loc după critici interne în cadrul aparatului de securitate, potrivit articolului.

Amnesty International a denunţat percheziţia şi a solicitat guvernului “să se abţină de la pedepsirea jurnaliştilor pentru exercitarea muncii lor legitime”.

De când Sissi a ajuns la putere în 2014, a avut loc o represiune împotriva jurnaliştilor, opozanţilor şi activiştilor egipteni, scrfie AFP.

Citește și : Discuțiile dintre Ucraina și FMI vor continua în săptămânile următoare

Mada Masr este unul dintre sutele de site-uri de ştiri care au fost blocate de autorităţile egiptene în ultimii ani şi la care accesul pentru egipteni este posibil doar printr-o aplicaţie VPN (reţea virtuală privată).

Egiptul este ţara în care sunt încarceraţi cei mai mulţi jurnalişti din lume după China şi Turcia, potrivit Comitetului pentru protecţia jurnaliştilor, o asociaţie cu sediul New York.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

The New York Times: Cum s-a transformat mințitul în dezinformare

Cum s-a transformat mințitul în dezinformare După momentul în care Donald Trump a contestat validitatea certificatului de naștere al lui Barack Obama, Trump a continuat...

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden (editorial)

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden Succesorul lui va moșteni o lume incomparabil mai primejdioasă Președintele Biden a luat ieri cuvântul la ONU, fiind...

Un “Vatican musulman” e pe cale să se nască în inima Europei

Un "Vatican musulman" e pe cale să se nască în inima Europei Prim-ministrul albanez Edi Rama a făcut cunoscută cotidianului "New York Times" intenția sa...

Discrepanţele rasiale din Europa nu pot fi decuplate de greşelile istorice (raport)

Discrepanţele rasiale din Europa nu pot fi decuplate de greşelile istorice Discrepanţele rasiale din unele naţiuni europene nu pot fi soluţionate dacă moştenirile colonialismului şi...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.