Trei membri ai gherilei comuniste din Filipine au fost ucişi într-un asalt asupra unui comisariat de poliţie

Publicat:

Trei membri ai gherilei comuniste din Filipine, Noua Armată a Poporului (NAP), au fost ucişi joi în asaltul asupra unui comisariat de poliţie în provincia Samar, atac derulat în contextul unor noi confruntări cu armata şi al unui proces de pace paralizat, transmite EFE, scrie Agerpres.

Aproximativ 50 de luptători ai NAP, aripa militară a Partidului Comunist Filipinez (PCF), formaţiune ilegală, au atacat în zori comisariatul din municipiul Victoria, aflat în una din zonele de influenţă ale rebelilor.


Citește și : Bolsonaro : Armata braziliană nu dorește și nu pregătește o intervenție militară în Venezuela

Cei 15 agenţi care erau în secţia de poliţie au răspuns cu focuri de armă de pe acoperişul clădirii. Bilanţul confruntării indică trei luptători de gherilă ucişi şi altul capturat, în timp ce doi poliţişti au răni uşoare, informează presa locală.

Gherila maoistă, care vineri împlineşte 50 de ani de existenţă, a arătat săptămâna aceasta că-şi va intensifica atacurile contra forţelor guvernamentale după ce preşedintele filipinez Rodrigo Duterte a anunţat săptămâna trecută “încheierea definitivă” a negocierilor de pace cu comuniştii.

Odată cu venirea la putere în 2016, Duterte a reluat procesul de pace de la Oslo cu comuniştii, negociere ce a suferit numeroase urcuşuri şi coborâşuri până ce în iunie anul trecut a eşuat, când liderul filipinez a decis să stopeze temporar întâlnirile pentru a analiza toate acordurile semnate de administraţiile anterioare.

Decizia i-a nemulţumit pe comuniştii conduşi de Jose Maria Sison, care au anunţat la puţin timp după aceea că renunţă la procesul de pace cât timp Duterte va fi preşedinte, până în 2022.

Citește și : Criza din Venezuela: Guaido face apel la organizarea de noi proteste împotriva lui Maduro

De atunci, ambele părţi şi-au intensificat ofensiva militară, iar Duterte a ordonat forţelor armate să “neutralizeze” în acest an NAP, gherila comunistă activă cea mai veche din Asia, şi a iniţiat procesul legal pentru a o declara organizaţie teroristă împreună cu braţul său politic.

NAP şi PCF sunt deja considerate organizaţii teroriste de către Statele Unite şi Uniunea Europeană, numărând circa 6.000 de luptători. Conflictul s-a soldat în ultimele cinci decenii cu peste 40.000 de morţi.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Doi moldoveni au murit în Italia, iar altul este în stare critică n urma unui accident

Doi moldoveni au murit în Italia, iar altul este în stare critică n urma unui accident Doi tineri moldoveni, în vârstă de 20 și 25...

Reales preşedinte în Venezuela, Maduro promite ”pace, stabilitate şi dreptate”, dar opoziţia susţine că ea a câştigat cu 70%

Maduro promite ''pace, stabilitate şi dreptate'', dar opoziţia susţine că ea a câştigat cu 70% Nicolas Maduro a promis ''pace, stabilitate şi dreptate'' într-un discurs susţinut...

Moldovenii marchează Ziua Constituției

Moldovenii marchează Ziua Constituției Moldovenii marchează astăzi Ziua Constituției. Se împlinesc 30 de ani de la adoptarea Legii Supreme. Citește și: Doi moldoveni și-au găsit moartea...

Erdogan ameninţă Israelul cu intervenţia militară

Erdogan ameninţă Israelul cu intervenţia militară Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a ameninţat duminică Israelul cu intervenţia militară, citând acţiuni anterioare în Nagorno-Karabah şi Libia,...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.