Trei membri ai Hamas, ucişi de focuri de armă într-o tabără palestiniană în sudul Libanului

Publicat:

Trei membri ai Hamas au fost ucişi duminică de focuri de armă în timpul funeraliilor unui membru al mişcării islamiste într-o tabără palestiniană de lângă Tir, în sudul Libanului, a declarat un responsabil al formaţiunii palestiniene, relatează AFP, potrivit agerpres

Raafat al-Murra i-a acuzat pe ”militanţi ai (mişcării palestiniene rivale) Fatah că au tras în direcţia convoiului funerar” al unui palestinian care a fost ucis într-o explozie vineri în aceeaşi tabără din Bourj al-Chemali. El a precizat că şase persoane au fost rănite.


Citește și : Singapore a confirmat primul caz de transmitere locală a variantei Omicron

Unul dintre locuitorii taberei de refugiaţi palestinieni a declarat pentru AFP că o confruntare militară a avut loc duminică, în timp ce elemente armate ale Fatah şi Hamas au fost deja desfăşurate în zonă înainte ca focuri de armă să fie trase.

Libanul găzduieşte peste 192.000 de refugiaţi palestinieni, majoritatea în cele 12 tabere ale ţării, potrivit cifrelor oficiale din 2020.

Conform unui acord de lungă durată, armata libaneză nu intră în aceste tabere, unde securitatea este asigurată de facţiuni palestiniene.

Citește și : Diplomatul american Karen Donfried va vizita săptămâna viitoare Ucraina şi Rusia

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

În urma dictatorului

În urma dictatorului Ce se petrece după prăbușirea inevitabilă a unui regim personal. Filmul „Moartea lui Stalin” (2017) începe cu dictatorul prăbușit în stare de inconștiență...

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste (editorial)

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste Sub veghea lui Biden, amenințarea la adresa transporturilor maritime globale a luat amploare. Președintele Biden și-a dedicat discursul de adio...

The New York Times: Cum s-a transformat mințitul în dezinformare

Cum s-a transformat mințitul în dezinformare După momentul în care Donald Trump a contestat validitatea certificatului de naștere al lui Barack Obama, Trump a continuat...

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden (editorial)

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden Succesorul lui va moșteni o lume incomparabil mai primejdioasă Președintele Biden a luat ieri cuvântul la ONU, fiind...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.