Trei miniștri libanezi ar putea fi judecați pentru catastrofa din Beirut

Publicat:

Judecătorul care conduce ancheta libaneză asupra exploziei sângeroase care a avut loc la data de 4 august în portul din Beirut doreşte să fie efectuate investigaţii împotriva a trei miniştri, pentru presupusa lor responsabilitate în această catastrofă, a anunţat marţi o sursă judiciară, informează miercuri AFP, potrivit agerpres.

Judecătorul Fadi Sawan a cerut într-o scrisoare adresată parlamentului – în cadrul căruia funcţionează un organism abilitat să-i ancheteze pe membrii guvernului – declanşarea unei anchete împotriva ministrului lucrărilor publice şi transporturilor Michel Najjar, precum şi împotriva ministrului finanţelor Ghazi Wazni şi al justiţiei Marie-Claude Najm, potrivit aceleiaşi surse.


Citește și : Austria înregistrează un record de decese de coronavirus și anunță când va începe vaccinarea în masă a populației

El a cerut de asemenea anchete asupra rolului mai multor altor persoane ce au ocupat respectivele funcţii ministeriale în cadrul a trei guverne precedente.

Investigaţiile făcute deja de judecătorul Swan însuşi au generat “unele suspiciuni în ceea ce priveşte responsabilitatea acestor miniştri şi a deficienţelor lor în gestionarea prezenţei de nitrat de amoniu în port”.

Explozia a sute de tone de nitrat de amoniu în portul din Beirut s-a soldat cu peste 200 de morţi şi cu mii de răniţi şi a distrus o mare parte din capitala libaneză.

Responsabilii libanezi au refuzat ideea unei anchete internaţionale asupra acestei afaceri, în pofida apelurilor care se fac auzite în Liban şi în străinătate la investigaţii independente.

Citește și : Poliția germană a întrerupt o înmormântare la care participau 400 de persoane

Guvernul libanez a demisionat după această tragedie, însă continuă să gestioneze problemele curente, în condiţiile în care un nou guvern nu a fost nici până acum constituit.

În cadrul anchetei în curs, au fost arestate deocamdată 25 de persoane.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

În urma dictatorului

În urma dictatorului Ce se petrece după prăbușirea inevitabilă a unui regim personal. Filmul „Moartea lui Stalin” (2017) începe cu dictatorul prăbușit în stare de inconștiență...

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste (editorial)

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste Sub veghea lui Biden, amenințarea la adresa transporturilor maritime globale a luat amploare. Președintele Biden și-a dedicat discursul de adio...

The New York Times: Cum s-a transformat mințitul în dezinformare

Cum s-a transformat mințitul în dezinformare După momentul în care Donald Trump a contestat validitatea certificatului de naștere al lui Barack Obama, Trump a continuat...

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden (editorial)

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden Succesorul lui va moșteni o lume incomparabil mai primejdioasă Președintele Biden a luat ieri cuvântul la ONU, fiind...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.