X

Trei minori au fost răniţi în atacul cu cuţitul pe o stradă comercială din Haga

Trei minori au fost răniţi vineri seară într-un atac cu cuţit pe o stradă comercială din Haga, foarte aglomerată cu ocazia Black Friday, a anunţat poliţia olandeză, scrie AFP, potrivit agerpres.

Potrivit presei olandeze, victimele au fost ţintite cu precizie şi pista teroristă a fost îndepărtată, dar poliţia a refuzat orice concluzie, la câteva ore după un atac cu cuţitul considerat “terorist”, la Londra, care a făcut doi morţi şi trei răniţi şi în cursul căruia suspectul a fost ucis.

Citește și : SUA minimizează criticile lui Macron la adresa NATO

Anchetatorii au informat că este căutat un bărbat “cu ten uşor închis la culoare”, după acest atac într-un mare magazin din centrul oraşului.

“Mai mulţi răniţi într-un atac cu cuţitul în GroteMarktstraat, la Haga. Serviciile de urgenţă la faţa locului”, a anunţat inţial poliţia pe Twitter.

Ulterior, a precizat că trei persoane au fost rănite şi mai târziu în cursul serii că este vorba despre minori.

Poliţia a anunţat că este căutat un bărbat în jur de 45-50 de ani, “cu ten uşor închis la culoare” şi păr ondulat, şi purtând un fular şi un trening gri.

Autorităţile olandeze nu au oferit alte informaţii asupra circumstanţelor atacului, potrivit AFP.

Citește și : Olanda sprijină misiunea UE în zona Golfului

Tags: Black FridayGroteMarktstraatHagalondraterorist
Categorii: Diaspora