
Novinite.com
Un tren de pasageri s-a izbit marţi de un camion în nord-vestul Bulgariei, ucigând trei persoane, a anunţat Ministerul de Interne, citat de France Presse, potrivit agerpres.
Accidentul s-a produs la o trecere la nivel nepăzită din apropierea localităţii Gara Oreşeţ şi a provocat deraierea unuia dintre vagoane, potrivit unui comunicat.
Citește și : Viaţa după pandemie: Beijingul îşi redeschide restaurantele
În accident au murit cei doi conductori de tren, precum şi şoferul vehiculului, care transporta pietre zdrobite. Pasagerii au scăpat nevătămaţi.
Reţeaua feroviară bulgară este veche şi în stare proastă, forţând adesea trenurile să-şi limiteze drastic viteza. Accidentele sunt frecvente, dar decesele rare, notează AFP.
Ultimul grav accident datează din 2016, în satul Hitrino (nord-est): şapte persoane au murit şi alte 30 au fost rănite în deraierea şi explozia unui tren cu vagoane-cisternă încărcate cu benzină, care a aruncat în aer gara, birouri şi aproximativ douăzeci de case.
Citește și : Totul pentru petrol! Casa Albă pare să şteargă cu buretele implicarea lui MbS în asasinarea lui Khashoggi
This post was last modified on 07/06/2022 20:53 20:53