Trei morţi şi cinci răniţi, într-un atac cu cuţitul la un festival din oraşul german Solingen

Publicat:

Trei morţi şi cinci răniţi, într-un atac cu cuţitul la un festival din oraşul german Solingen

Trei persoane au fost ucise şi cel puţin cinci au fost grav rănite într-un atac cu cuţitul comis vineri seara la un festival din oraşul Solingen, în vestul Germaniei, de un bărbat care este în continuare căutat de poliţie, relatează dpa şi AFP.

“Agresorul a înjunghiat persoane la întâmplare cu un cuţit”, a declarat Alexander Kresta, un purtătorul de cuvânt al poliţiei din Wuppertal, pentru tabloidul Bild, potrivit stiripesurse.


Citește și: Kievul anunţă că vrea să oblige Moscova, prin ofensiva în Rusia, la negocieri ‘echitabile’

O “importantă operaţiune” este în curs de desfăşurare pentru găsirea presupusului autor, a declarat pentru AFP o purtătoare de cuvânt a poliţiei din Düsseldorf.

Pe reţeaua de socializare X, anchetatorii au făcut apel la populaţie să furnizeze orice informaţie, inclusiv fotografii şi videoclipuri, care să conducă la arestarea agresorului care a fugit de la faţa locului.

Un bărbat a început să înjunghie trecători la întâmplare vineri în jurul orei locale 21:45 (19:45 GMT), în Fronhof, o piaţă din centrul oraşului unde fusese amenajată o scenă pentru muzică live, în cadrul unui eveniment care marchează cea de-a 650-a aniversare a oraşului Solingen, în landul Renania de Nord-Westfalia.

După atac, festivalul a fost oprit şi sirenele au început să sune în centrul oraşului. Elicoptere survolau zona şi numeroase ambulanţe au sosit la faţa locului.

Mii de persoane au părăsit zona după ce autorităţile le-au cerut locuitorilor să rămână calmi şi să plece acasă, potrivit ziarului local “Solinger Tageblatt”.

“Oamenii au părăsit piaţa şocaţi, însă calmi”, a declarat Philipp Müller, unul dintre co-organizatorii festivalului, citat de publicaţia locală.

Poliţiştii prezenţi în număr mare la faţa locului în noaptea de vineri spre sâmbătă erau asistaţi de agenţi ai forţelor speciale, potrivit unui fotograf AFP.

Citește și: 278 de secții de votare vor fi deschise în străinătate

“În această seară suntem cu toţii în stare de şoc, groază şi mare tristeţe în Solingen. Ne-am dorit cu toţii să sărbătorim împreună aniversarea oraşului nostru şi acum deplângem morţii şi răniţii”, a afirmat primarul oraşului Solingen, Tim-Oliver Kurzbach.

Solingen, un oraş cu peste 150.000 de locuitori, este situat în apropiere de Düsseldorf şi la nord de Köln.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Oleksandr Budko, soldatul căruia i-au fost amputate picioarele, iar acum este cel mai dorit bărbat din Ucraina. El va participa la emisiunea ‘Burlacul’

Oleksandr Budko, soldatul căruia i-au fost amputate picioarele, iar acum este cel mai dorit bărbat din Ucraina. El va participa la emisiunea 'Burlacul' Când un...

Rusia şi Ucraina se pregătesc să facă schimb de 115 prizonieri, anunţă un oficial din Emirate

Rusia şi Ucraina se pregătesc să facă schimb de 115 prizonieri, anunţă un oficial din Emirate Rusia şi Ucraina vor face  schimb de 115 prizonieri...

Avion Ryanair cu peste 180 de pasageri, atacat cu un laser înainte de aterizare

Avion Ryanair cu peste 180 de pasageri, atacat cu un laser înainte de aterizare Un avion Ryanair, aflat pe cale de aterizare, a fost atacat...

General american: Cine are Crimeea, are control militar în Marea Neagră. Aici se dă lupta decisivă

General american: Cine are Crimeea, are control militar în Marea Neagră. Aici se dă lupta decisivă General american: Cine are Crimeea, are control militar în...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.