Trei morți și trei dispăruți după naufragiul unei nave ruse în Marea Neagră

Publicat:

Cel puţin trei marinari şi-au pierdut viaţa şi alţi trei sunt daţi dispăruţi după naufragiul unei nave cargo duminică în Marea Neagră, în largul Turciei, potrivit unui nou bilanţ dat publicităţii luni de către autorităţile turce, citat de AFP, potrivit agerpres.

Echipe de intervenţie turceşti au reuşit duminică, în pofida condiţiilor meteorologice nefavorabile, să recupereze şase membri ai echipajului navei cargo ‘Arvin’, cu pavilion Palau (ţară insulară în Oceanul Pacific), aparţinând unei companii ucrainene.


Citește și : Un studiu relevă succesul iniţial al campaniei de vaccinare în Israel

Guvernatorul provinciei Bartin (nordul Turciei), Sinan Guner, a indicat luni că echipele de salvare încearcă să-i localizeze pe cei trei marinari daţi dispăruţi şi să recupereze corpurile altor trei persoane, între care una prinsă între stânci.

Dar din cauza rafalelor puternice de vânt şi a vizibilităţii reduse, elicopterele au fost consemnate la sol, iar vedetele gărzilor de coastă blocate în port.

‘Este imposibil ca echipele să pornească pe mare. Continuăm operaţiunile de salvare de pe uscat’, a declarat Güner, indicând că scafandrii întreprind căutări în unele zone stâncoase din apropierea ţărmului.

Potrivit autorităţilor, echipajul ‘Arvin’ era compus din 12 membri. Nava cargo plecase din Georgia şi se îndrepta spre Bulgaria când a naufragiat.

Intemperiile fac în mod frecvent periculoasă navigarea în această zonă a Mării Negre.

Citește și : Japonia va studia cazurile de infectare după vaccinarea anti-COVID

În ianuarie 2019, şase marinari şi-au pierdut viaţa în urma scufundării unei nave de marfă cu pavilion panamez în Marea Neagră, în largul Turciei.

În 2017, o navă de recunoaştere rusă a naufragiat în Marea Neagră, în largul Turciei, după ce s-a ciocnit cu o ambarcaţiune care transporta oi (din România). Toţi membrii echipajului au fost salvaţi atunci, aminteşte AFP.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026 Comitetul de organizare a Jocurilor Olimpice şi Paralimpice de iarnă din 2026, de la Milano şi Cortina...

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani Secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Sergiu Mihov, a...

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu. „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”, a transmis prim-ministrul României, Marcel Ciolacu,...

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE Președintele francez Emmanuel Macron a lansat un avertisment dur cu privire la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.