X

Trei poliţişti francezi au fost INCULPAŢI pentru moartea unui curier

Trei din cei patru poliţişti care au participat la controlul rutier încheiat cu moartea unui curier în ianuarie, la Paris, au fost inculpaţi pentru ‘omor involuntar’, relatează joi AFP citând o sursă judiciară, care a confirmat o informaţie transmisă de franceinfo, potrivit agerpres.

Cel de-al patrulea poliţist urmează să fie audiat în cursul zilei de joi.

Citeşte şi: POTOP în Sicilia (VIDEO)! Cele mai puternice ploi din istorie au luat viaţa oamenilor!

Cazul a revenit în atenţia publică în Franţa în iunie în urma rezultatelor expertizei judiciare, provocând o vie emoţie în Franţa, într-un context în care manifestaţiile împotriva violenţelor forţelor de ordine au adunat mii de persoane în mai multe oraşe din ţară.

La 3 ianuarie, Cédric Chouviat, un curier cu scooter, a fost victima unei crize cardiace în preajma Turnului Eiffel, după ce fusese imobilizat la sol, cu casca pe cap, de trei poliţişti în urma unui control rutier tensionat, în timp ce un al patrulea agent filma.

Transportat în stare critică la spital, bărbatul în vârstă de 42 de ani a murit două zile mai târziu, în urma unei asfixii ‘cu fractură de laringe’, conform primelor elemente ale autopsiei, comunicate de parchetul din Paris, care a deschis imediat o anchetă pentru ‘omor involuntar’.

Conform elementelor unei expertize din 21 aprilie, dezvăluite la început de iunie, Cédric Chouviat a spus de şapte ori ‘Mă sufoc’ în cele 20 de secunde cât a durat imobilizarea sa de către poliţişti.

Citeşte: Un avion de recunoaştere S-A PRĂBUŞIT în Turcia! 7 oameni au murit!

Aceştia au contestat că i-ar fi auzit cuvintele, declarându-se, prin intermediul avocaţilor, şocaţi de constatările expertizei.

Într-un comunicat, familia lui Chouviat, deşi s-a declarat ‘uşurată’ de inculparea celor doi poliţişti, a considerat că ‘încadrarea ca omor involuntar nu este adaptată la violenţa şi agresivitatea poliţiştilor, aşa cum reiese din filmările unor martori şi trecători’.

Tags: Cédric ChouviatcurierfrantaparispolitistiTurnul Eiffel
Categorii: Externe