
captura YouTube
Unsprezece oameni s-au simţit rău iar trei au fost transportaţi la spital, marţi, după ce o scrisoare a fost deschisă la o bază militară americană din Arlington, Virginia, transmite Reuters, potrivit agerpres.
“Cineva a deschis o scrisoare şi toată lumea de la birou a început să se simtă rău”, a spus Leah Rubalcaba, o purtătoare de cuvânt a Joint Base Myer-Henderson Hall.
Cele trei persoane duse la spital sunt în stare stabilă, a precizat, pe Twitter, Departamentul de pompieri din Arlington.
Citeşte şi: Un val de suspiciuni planează asupra lui Jean-Claude Juncker. Europarlamentarii cer o anchetă imediată
Scrisoarea a fost deschisă în sectorul Marine Corps (infanteria marină) din bază, care este situată lângă Washington.
“Un plic conţinând o substanţă necunoscută a fost primit” la bază, a confirmat Marine Corps, pe Twitter.
“Personalul din imobilul afectat a luat imediat măsurile preventive evacuând clădirea”, a adăugat acesta.