Trei săptămâni i-a luat să-și găsească mașina uitată într-o parcare supraetajată

Un bărbat dintr-un orăşel situat în nord-vestul Germaniei, la graniţa cu Olanda, a fost atât de bulversat când a ajuns într-un oraş mai mare încât nu a reuşit să identifice locul unde şi-a parcat maşina timp de trei săptămâni, informează DPA, potrivit agerpres.

Bărbatul de 62 de ani şi-a lăsat maşina într-o parcare supraetajată din oraşul Osnabruck, o localitate cu circa 165.000 de rezidenţi, la începutul lunii februarie după care s-a grăbit să ajungă la o întâlnire.

Citeşte şi: O echipă de medici români a ajuns în capitala Slovaciei

”Nici nu mai ştiu de câte ori am mers la Osnabruck ca să căutăm maşina”, a declarat miercuri fiica acestuia.

Nu primise niciun tichet cu numele parcării, iar bariera era lăsată întrucât automatul pentru tichete de parcare nu funcţiona, a mai spus fiica acestuia.

Bărbatul condusese din Bentheim, localitatea de domiciliu, în Saxonia Inferioară, până în Osnabruck pentru a ajunge la o întâlnire pe care o avea pe 3 februarie. Când a ajuns în oraş, a încercat să găsească rapid un loc de parcare în centrul oraşului, a lăsat maşina, iar ulterior nu şi-a mai amintit unde era clădirea, a povestit aceasta.

În ultimele trei săptămâni, tatăl şi fiica au căutat în multe parcări din Osnabruck. În zona respectivă, există cel puţin 15 parcări, inclusiv unele subterane.

Citeşte şi: EMA a început analizarea medicamentului Regdanvimab

În urma unui apel lansat în presă, căutarea a luat în cele din urmă sfârşit miercuri. Un cetăţean binevoitor a luat legătura cu poliţia care a mers pe urma indiciului, potrivit fiicei.

Autovehiculul a fost găsit în parcarea unui hotel din centrul oraşului.

”Cel mai bine ar fi să nu mai meargă în Osnabruck, ci să stea în orăşelul nostru”, a mai spus fiica.

Tags: BentheimgermaniamasinaOsnabrückparcareSaxonia Inferioară
Categorii: Diaspora