Trei sârbi din Kosovo au fost arestaţi pentru asasinarea lui Oliver Ivanovic

Publicat:

Trei sârbi din Kosovo au fost arestaţi vineri dimineaţă în nordul oraşului divizat Mitrovica în ancheta privind asasinarea politicianului sârb kosovar Oliver Ivanovic, împuşcat mortal, la 16 ianuarie, în faţa biroului său de agresori necunoscuţi, transmite AFP, citând poliţia kosovară, potrivit agerpres.

Oliver Ivanovic (64 de ani), liderul unei mici formaţiuni social-democrate, avea imaginea unui moderat în rândul clasei politice sârbe din Kosovo. El era şi unul din puţinii care s-au opus public liniei politice impuse de Belgrad sârbilor din Kosovo.


Citeşte şi: Jihadiştii islamişti au revendicat ultimele atentate teroriste din Africa

Rezultatele autopsiei au arătat că Ivanovic a fost împuşcat cu şase gloanţe trase cu un pistol Zastava, produs în fosta Iugoslavie.

Arestările de vineri au fost operate de forţele speciale ale poliţiei kosovare, care caută un al patrulea suspect.

‘Vă pot confirma că a avut loc o operaţiune în partea de nord din Mitrovica în legătură cu asasinarea lui Oliver Ivanovic. Patru persoane au fost arestate, dintre care trei în legătură cu acest caz’, a declarat pentru AFP purtătorul de cuvânt al poliţiei din Pristina, Baki Kelani.

Al patrulea bărbat a fost arestat pentru că a încercat să se interpună, a precizat el.

În momentul operaţiunii, sirenele au sunt la ora 06:10 (05:10 GMT), metodă folosită în trecut pentru a chema populaţia sârbă să iasă în stradă. Nu a fost semnalat însă niciun incident grav.

Aceasta este prima dată când se anunţă public o intervenţie a forţelor speciale kosovare în zona urbană din Mitrovica-nord după arestarea, în martie, a unui înalt responsabil al Serbiei, intrat fără autorizaţie pe teritoriul Kosovo.

Oraşul este divizat între sectoarele sârb, la nord, şi albanez, la sud, iar cei 85.000 de locuitori trăiesc în continuare într-o atmosferă tensionată, la două decenii după conflictul care a opus forţele Belgradului separatiştilor kosovari albanezi.

Citeşte şi: Atac armat asupra consulatului chinez din Pakistan. Doi poliţişti au fost ucişi – VIDEO

Autorităţile de la Pristina au mari dificultăţi în a-şi exercita controlul în nordul oraşului, ai cărui locuitori, la fel ca Serbia, nu recunosc independenţa Kosovo.

La Belgrad, preşedintele sârb Aleksandar Vucic i-a convocat pe miniştrii apărării şi de interne, împreună cu alţi responsabili militari şi ai poliţiei.

Operaţiunea poliţiei kosovare a intervenit într-un climat de tensiuni puternice între sârbi şi albanezi. Din această săptămână, Kosovo impune taxe vamale de 100% produselor importate din Serbia.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Tot mai multe sate din Republica Moldova aleg să se înfrățească cu localități din România. Care ar fi scopul

Tot mai multe sate din Republica Moldova aleg să se înfrățească cu localități din România. Care ar fi scopul Tot mai multe sate din Republica...

Doi jurnalişti de la un post local de radio care l-au intervievat pe Biden afirmă că au primit în avans o listă cu întrebări

Doi jurnalişti de la un post local de radio care l-au intervievat pe Biden afirmă că au primit în avans o listă cu întrebări Doi...

Cel mai bun și cel mai rău scenariu pentru Macron după alegeri (experți francezi)

Cel mai bun și cel mai rău scenariu pentru Macron după alegeri (experți francezi) Rezultatele celui de-al doilea tur al alegerilor legislative din Franța vor...

13 lucruri neștiute despre Cristiano Ronaldo: CR7 este studiu de caz academic și are o legătură pe viață cu un fost președinte american

13 lucruri neștiute despre Cristiano Ronaldo: CR7 este studiu de caz academic și are o legătură pe viață cu un fost președinte american Cristiano Ronaldo,...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.