Trei zile de doliu naţional în Senegal după un accident rutier soldat cu cel puţin 40 de morţi

Publicat:

Preşedintele Senegalului Macky Sall a anunţat duminică trei zile de doliu naţional după ce cel puţin 40 de persoane au murit într-un accident rutier grav, relatează DPA, potrivit agerpres

“Sunt profund întristat de accidentul rutier tragic de astăzi din Gniby în care 40 de persoane au fost ucise şi multe au fost rănite grav”, a scris Sall pe contul său de Twitter duminică dimineaţă. El a prezentat condoleanţe familiilor celor afectaţi.


Citește și : Medvedev ameninţă NATO cu noile rachete Zircon

Ţara vest-africană va fi în doliu naţional de luni, a scris Sall într-o altă postare pe Twitter. De asemenea, va fi organizată o reuniune ministerială pentru a discuta siguranţa rutieră.

Accidentul a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică, la ora locală 03.15 (01.15 GMT), în apropiere de oraşul Kaffrine, la 250 km sud-est de capitala Dakar, când două autobuze au intrat în coliziune, au anunţat pompierii, citaţi de AFP.

Victimele au fost transportate la spitalul din Kaffrine, carcasele autobuzele au fost îndepărtate de pe şosea, iar aceasta a fost redeschisă pentru trafic, a indicat brigada naţională de pompieri.

Citește și : Presa britanică îl pune la zid pe prinţul Harry: ‘Ţi-ai vândut sufletul!’

Accidentele de autobuz sunt frecvente în Africa din cauza întreţinerii deficitare a vehiculelor, a şoselelor degradate, dar şi a greşelilor de condus, mulţi şoferi având permise cumpărate de la inspectori corupţi, fără să fi frecventat niciodată o şcoală auto.

Accidentul din Senegal este totuşi cel cu cele mai numeroase victime din ultimii ani, potrivit AFP.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Rust, difuzat în premieră la 3 ani după ce Alec Baldwin a împușcat-o pe Halyna Hutchins pe platou

Rust, difuzat în premieră la 3 ani după ce Alec Baldwin a împușcat-o pe Halyna Hutchins pe platou Filmul „Rust” va avea premiera la un...

Eșec juridic pentru X: Platforma lui Musk trebuie să plătească o amendă mare în Australia

Eșec juridic pentru X: Platforma lui Musk trebuie să plătească o amendă mare în Australia Platforma de social media X, deținută de Elon Musk, a...

O statuie a lui Trump dezbrăcat, considerată ‘deplorabilă’ de republicani

O statuie a lui Trump dezbrăcat, considerată 'deplorabilă' de republicani O marionetă de 13 metri înălţime cu chipul unui Donald Trump complet dezbrăcat a fost...

Operă de artă cu stema Țării Românești, scoasă la licitație la Barcelona. Cumpărătorul este un cetățean român și a plătit 500.000 de euro

Operă de artă cu stema Țării Românești, scoasă la licitație la Barcelona. Cumpărătorul este un cetățean român și a plătit 500.000 de euro Un cetățean...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.