Treizeci de copii ruşi ai unor jihadişti ucişi în Irak, aduşi la Moscova

Publicat:

Treizeci de copii ruşi, ale căror mame sunt încarcerate în Irak ca membre ale Statului Islamic (SI), au fost aduşi de la Bagdad la Moscova, unde au fost conduşi la un spital moscovit, relatează Euronews, scrie news.ro .

Taţii acestor copii – fete şi băieţi cu vârste cuprinse între trei şi zece ani – au fost ucişi în cei trei ani de lupte între gruparea jihadistă şi trupe irakiene, care au dislocat SI, la sfârşitul lui 2017, din toate centrele urbane din ţară, a anunţat, înainte de plecarea lor de la Bagdad, o sursă diplomatică rusă.


Citește și : Prim-ministrul Sheikh Hasina din Bangladesh câştigă un nou mandat pe fondul unui scrutin marcat de violenţe

Liderul cecen Ramzan Kadîrov anunţa, în cursul săptămânii, că aceşti copii urmau să sosească în Rusia duminică, precizând că 24 dintre ei sunt originari din Daghestan, iar trei din Cecenia.

Premierul irakian Adel Abdel Mahdi a primit-o duminică pe reprezentanta preşedintelui rus pentru drepturile copilului Anna Kuzneţova şi a îndemnat ”să se facă distincţie între problemele umanitare şi crimele teroriste”. ”Copiii sunt de asemenea victime”, a adăugat el, citat de biroul său, fără să menţioneze repatrierea.

Copiii au fost conduşi, după ce au sosit la Moscova, duminică, la un spital situat în centrul Moscovei, unde sunt supuşi unor ”examene aprofundate”, a anunţat serviciul de presă al Ministerului rus al Sănătăţii, citat de agenţia rusă de presă Interfax.

”Starea sănătăţii lor este evident îngrijorătoare. Ei sunt foarte slăbiţi şi slabi. Noi ştim că închisoarea nu este cel mai bun loc pentru ei. Este prima oară când repatriem copii în Rusia şi vor avea loc noi încercări. Avem deja o listă cu (numele a) 36 de copii şi sperăm ca această listă să fie confirmată la jumătatea lui ianuarie”, a declarat Anna Kuzneţova, însărcinată cu drepturile copilului pe lângă preşedintele rus Vladimir Putin.

Citește și : Turiştii vor plăti o taxă pentru a intra în Veneţia

În marea sa conferinţă de presă anuală de la sfârşitul anului, Putin a anunţat că un program cu privire la repartierea acestor copii este în curs şi că va continua.

Una dintre consilierele lui Ramzan Kadîrov, Heda Saratova, a acuzat în noiembrie Serviciul rus de Securitate (FSB) de faptul că împiedică repatrierea în Cecenia a văduvelor şi copiilor unor combatanţi ruşi SI.

În opinia sa, ”aproximativ 2.000” de văduve şi copii se află în Irak şi Siria vecină, iar aproximativ 100 de copii şi femei – majoritatea originari din republici ruse din Caucaz – au revenit în Rusia.

Aproximativ 4.500 de cetăţeni ruşi au plecat în străinătate să lupte ”alături de terorişti”, anunţa, în urmă cu un an, FSB.

Peste 300 de persoane – inclusiv 100 de străini – au fost condamnaţi la moarte în Irak, iar tot atâtea la închisoare pe viaţă, ca membre ale SI.

Cea mai mare parte a condamnaţilor sunt turci sau provin din foste republici sovietice.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Moldova va avea 16 secţii de votare în România

Moldova va avea 16 secţii de votare în România Autoritățile din Republica Moldova vor deschide 16 secții de votare pe teritoriul României pentru alegerile prezidențiale...

Vești bune pentru șoferi: Dispare amenda automată pentru lipsa rovinietei

Vești bune pentru șoferi: Dispare amenda automată pentru lipsa rovinietei Vești bune pentru șoferi. Amenda automată pentru lipsa rovinietei pe drumurile naționale ar putea dispărea....

România: 19 candidați și-au depus dosarele de participare în cursa prezidențială, doi au fost deja respinși

România: 19 candidați și-au depus dosarele de participare în cursa prezidențială, doi au fost deja respinși Înregistrarea candidaturilor pentru alegerile prezidențiale din România s-a încheiat....

Peste 10,7 milioane de decalitri de vinuri, exportate anul trecut! Cine este principalul cumpărător de licori moldovenești

Peste 10,7 milioane de decalitri de vinuri, exportate anul trecut! Cine este principalul cumpărător de licori moldovenești În anul 2023, Moldova a exportat în total...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.