Un tribunal ordonă Facebook să blocheze insultele împotriva unui lider AfD

Publicat:

Un tribunal din oraşul german Hamburg a emis un ordin prin care reţelei de socializare Facebook i se interzice să distribuie sau să permită să fie distribuite pe teritoriul Germaniei insulte împotriva co-liderei partidului Alternativa pentru Germania (AfD, extremist de dreapta), Alice Weidel, transmite dpa, potrivit agerpres.

Încălcarea ordinului va fi amendată cu până la 250.000 de euro, a comunicat luni biroul de presă al tribunalului.


Citeşte şi: INFERN în Sao Paolo. Un zgârâie-nori S-A PRĂBUŞIT! (VIDEO)

Instanţa a decis că lui Alice Weidel i-au fost încălcate drepturile după ce a fost numită, printre altele, ‘porc nazist murdar’ de către un utilizator al Facebook, după ce presa a scris că lidera AfD s-a pronunţat împotriva căsătoriei între persoane de acelaşi sex.

Facebook blocase comentariile utilizatorilor cu adresă IP germană, dar reţeaua putea fi totuşi accesată din Germania printr-o reţea VPN, care permite evitarea restricţiilor geografice, a explicat avocatul lui Weidel, Joachim Steinhoefel.

Citeşte şi: Noi dureri de cap pentru Trump. Starleta XXX îl dă iar în judecată

Nu este clar deocamdată ce măsuri tehnice va trebui să ia Facebook pentru a se conforma ordinului, deşi se aşteaptă ca instanţa să clarifice acest lucru în motivarea scrisă a deciziei.

Avocatul Steinhoefel a avertizat Facebook că orice noi insulte împotriva clientei sale vor fi aduse din nou în faţa instanţei.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

TAROM introduce oferte speciale pe ruta București – Chișinău pentru a putea fi vizitate cramele din Republica Moldova

TAROM introduce oferte speciale pe ruta București - Chișinău pentru a putea fi vizitate cramele din Republica Moldova TAROM introduce oferte speciale pe ruta București...

Trupele rusești trebuie retrase imediat din Moldova. Mesajul premierului Recean la Adunarea ONU

Trupele rusești trebuie retrase imediat din Moldova. Mesajul premierului Recean la Adunarea ONU Republica Moldova își dorește soluționarea pașnică a conflictului transnistrean, cu respect deplin...

Brașovul este cel mai atractiv oraș din România pentru a locui. Unde se situează Bucureștiul și cine mai e în Top 10

Brașovul este cel mai atractiv oraș din România pentru a locui. Unde se situează Bucureștiul și cine mai e în Top 10 Braşov, situat la...

Înlocuitor pentru Mbappe! Ce vrea să facă Ancelotti în derby-ul Atletico Madrid – Real Madrid

Înlocuitor pentru Mbappe! Ce vrea să facă Ancelotti în derby-ul Atletico Madrid - Real Madrid Real Madrid o întâlnește pe rivala Atletico Madrid, duminică, 29...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.