X

Triplu gest făcut de americani în privinţa dosarului nuclear iranian

Statele Unite au făcut joi trei gesturi în privinţa Iranului, pe fondul intensificării discuţiilor pentru relansarea acordului nuclear încheiat cu Teheranul şi apropiatei intenţii iraniene de a se elibera de alte angajamente, notează AFP, potrivit agerpres.

După o reuniune virtuală a miniştrilor de externe francez, britanic, german şi american, Washingtonul a anunţat acceptarea unei invitaţii din partea Uniunii Europene la discuţii în prezenţa Teheranului pentru a relansa eforturile de restabilire a acestui acord.

Citeşte şi: PREMIERĂ MONDIALĂ: Roverul Perseverance al NASA a ajuns pe Marte

“Statele Unite acceptă o invitaţie din partea Înaltului Reprezentant al Uniunii Europene la o reuniune a P5+1 (un grup format din Statele Unite, Germania, China, Franţa, Marea Britanie şi Rusia) şi Iranului pentru a discuta despre cea mai bună modalitate de a avansa în ce priveşte programul nuclear al Iranului”, a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Ned Price.

Administraţia Joe Biden a anulat în acest context o proclamaţie unilaterală făcută în septembrie de guvernul Donald Trump cu privire la revenirea la sancţiunile internaţionale împotriva Iranului.

Într-o scrisoare adresată Consiliului de Securitate al ONU, obţinută de AFP, ambasadorul american interimar la Naţiunile Unite, Richard Mills, a indicat că sancţiunile internaţionale “ridicate prin Rezoluţia 2231 a ONU” în 2015 şi confirmând acordul nuclear încheiat în acelaşi an cu Teheranul “rămân ridicate”.

Anunţul făcut în septembrie de administraţia Trump, care a decis în 2018 retragerea Statelor Unite din acord, a fost considerat nul şi neavenit de o largă majoritate a celorlalţi membri ai Consiliului de Securitate.

Departamentul de Stat a mai anunţat joi relaxarea restricţiilor impuse asupra deplasărilor diplomaţilor iranieni de la sediul ONU din New York.

Aceste restricţii au fost înăsprite considerabil de administraţia Trump. Ele impuneau acestor diplomaţi şi ministrului iranian de externe să circule doar pe câteva străzi din jurul sediului ONU, cu o rută foarte precisă pentru a merge şi a reveni de la aeroportul Kennedy.

Citește și : Moscova este SCANDALIZATĂ de INGERINŢA CEDO în cazul Navalnîi

Relaxarea restricţiilor le va permite să revină la o situaţie anterioară, autorizându-i să circule liber prin New York şi zonele învecinate. Această regulă, care se aplică şi misiunilor diplomatice ale Cubei şi Coreii de Nord, rămâne în vigoare, a precizat un responsabil al Departamentului de Stat.

“Ideea este de a lua măsuri pentru a elimina obstacolele inutile din calea diplomaţiei multilaterale modificând restricţiile cu privire la călătoriile interne care au fost extrem de restrictive”, a explicat acest responsabil, citat de AFP.

Tags: acord nuclearIrannew yorkONURichard MillsSUAteheranwashington
Categorii: Știrile zilei