Tronsonul ungar al coridorului de transport Via Carpatia urmează să fie finalizat până la sfârşitul acestui an

Publicat:

Tronsonul ungar al coridorului de transport Via Carpatia, care leagă Marea Baltică de Marea Egee, urmează să fie finalizat până la sfârşitul acestui an, a declarat joi la Budapesta preşedintele ungar Janos Ader, după o întâlnire cu omologul său polonez Andrzej Duda, informează MTI, potrivit agerpres.

Secţiunea ungară a şoselei va avea 230 de kilometri din totalul de 3.300, a precizat oficialul ungar în conferinţa de presă comună cu preşedintele Poloniei.


Citește și : Merkel spune că va pleca din postul de cancelar având conştiinţa curată

Janos Ader a amintit că Europa Centrală a fost dezavantajată sub aspectul infrastructurii înainte de 1990 şi în anii care au urmat, reţelele de căi ferate, energie şi digitale ale regiunii fiind subdezvoltate.

La rândul său, Andrzej Duda a afirmat că realizarea tronsonului polonez de 530 kilometri al şoselei decurge conform planului şi a salutat anunţul lui Ader privind apropiata finalizare a celui ungar, sugerând că polonezii vor putea utiliza această rută pentru a ajunge la destinaţiile de vacanţă încă din vara viitoare.

Noua rută este crucială pentru sistemul rutier european şi finalizarea sa va reprezenta o piatră de hotar în transportul rutier, a punctat Duda.

Cei doi şefi de stat au abordat pe de altă parte şi situaţia de la graniţa dintre Polonia şi Belarus, Janos Ader amintind că intensificarea fluxului de migranţi ilegali a determinat Polonia să declare stare de urgenţă la graniţă.

Citește și : Premierul spaniol Pedro Sanchez promite înăsprirea pedepselor pentru a preveni delictele de ură

Ader a menţionat că recentele evenimente din Afganistan vor duce probabil la creşterea presiunii migratorii asupra Poloniei şi a notat că Ungaria pune la dispoziţia Varşoviei experienţa sa pentru construirea unei împrejmuiri de-a lungul celor 370 km de graniţă între Polonia şi Belarus.

Andrzej Duda a asigurat în acest context că Polonia tratează cu foarte mare seriozitate responsabilitatea sa de a proteja graniţele Uniunii Europene şi ale spaţiului Schengen. El a menţionat că i-a oferit omologului său ungar informaţii detaliate cu privire la criza de la graniţa polono-belarusă şi a subliniat că Polonia va face tot posibilul pentru apărarea graniţelor.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.