Trudeau: Canada va participa la summitul G20 din noiembrie chiar dacă Putin va merge la această reuniune

Canada va participa la summitul G20 din noiembrie, de la Bali, chiar dacă preşedintele rus Vladimir Putin va merge la această reuniune, a dat asigurări joi premierul canadian Justin Trudeau, relatează AFP, potrivit agerpres.  

“Ne aşteptăm ca Ottawa şi toţi (ceilalţi) membri ai G7 să fie prezenţi la G20”, a spus Trudeau, întrebat în legătură cu acest subiect în cadrul unei conferinţe de presă, la sfârşitul summitului NATO de la Madrid.

Citește și : Medvedev: Orice încercare de intruziune în Crimeea ar putea declanşa al treilea război mondial

“Este foarte important să fim acolo pentru a contracara vocea şi minciunile pe care Rusia le poate susţine”, a explicat el.

Cu toate acestea, “mai sunt câteva luni înainte de asta şi orice se poate întâmpla”, a mai spus el.

Miercuri, premierul britanic Boris Johnson a avertizat deja asupra riscului de a lăsa cale liberă “propagandei” ruse în cazul unui boicot occidental al summitului G20.

Jakarta a stârnit numeroase controverse după ce a invitat Rusia la summitul G20 prevăzut pentru luna noiembrie la Bali, în pofida ofensivei ruse din Ucraina. Kremlinul a declarat luni că preşedintele rus Vladimir Putin intenţionează să participe la acest summit.

Indonezia, la fel ca majoritatea marilor economii emergente, a încercat să menţină o poziţie neutră după invazia Rusiei în Ucraina pe 24 februarie, cerând o soluţionare paşnică a conflictului.

Citește și : Un politician proeminent din opoziția rusească, reținut la Moscova

Preşedintele indonezian Joko Widodo s-a întâlnit joi cu Vladimir Putin la Moscova, la o zi după ce a discutat cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski în timpul unei vizite la Kiev.

Preşedintele ucrainean a fost şi el invitat la summitul G20, programat pentru 15 şi 16 noiembrie la Bali. El a afirmat că prezenţa sa va depinde de “situaţia de securitate din Ucraina şi de componenţa” summitului.

This post was last modified on 30/06/2022 20:49 20:49

Tags: canadaG20G7Justin TrudeausummitVladimir Putin
Categorii: Știrile zilei