
PALM BEACH, FLORIDA - DECEMBER 16: U.S. President-elect Donald Trump speaks at a news conference at Trump's Mar-a-Lago resort on December 16, 2024 in Palm Beach, Florida. In a news conference that went over an hour, Trump announced that SoftBank will invest over $100 billion in projects in the United States including 100,000 artificial intelligence related jobs and then took questions on Syria, Israel, Ukraine, the economy, cabinet picks, and many other topics. (Photo by Andrew Harnik/Getty Images)
Statele Unite vor marca victoria aliaţilor în cel de-al Doilea Război Mondial pe 8 mai, ziua în care Germania a capitulat în 1945, a anunţat vineri preşedintele american, Donald Trump.
“Mulţi dintre aliaţii şi prietenii noştri sărbătoresc 8 mai ca Ziua Victoriei, dar noi am făcut mai mult decât orice altă ţară, de departe, în obţinerea unui rezultat victorios în cel de-al Doilea Război Mondial”, a postat Trump pe reţeaua sa Truth Social, potrivit stiripesurse.
“Prin prezenta, redenumesc ziua de 8 mai drept Ziua Victoriei pentru cel de-al Doilea Război Mondial şi ziua de 11 noiembrie drept Ziua Victoriei pentru Primul Război Mondial. Am câştigat ambele războaie, nimeni nu a fost aproape de noi în ceea ce priveşte forţa, curajul sau strălucirea militară, dar nu sărbătorim niciodată nimic”, a scris el.
“Asta pentru că nu mai avem lideri care să ştie cum să facă asta! Vom începe să sărbătorim din nou victoriile noastre!” a conchis Trump.
The New York Times a menţionat că anunţul nu a fost însoţit de un ordin executiv şi că puterea de a crea sărbători legale revine Congresului, relatează dpa.
Ziua de 8 mai este cunoscută în SUA drept Ziua Victoriei în Europa (V-E Day), în timp ce 11 noiembrie, care marchează sfârşitul Primului Război Mondial în 1918, este Ziua Veteranilor. SUA marchează Ziua Victoriei asupra Japoniei, sau Ziua V-J, pe 2 septembrie, ziua în care Japonia a capitulat în 1945.
Citește și: Haosul promovat de Trump atrage recesiune globală și riscuri de creștere a inflației
Rusia sărbătoreşte Ziua Victoriei pe 9 mai, reflectând diferenţa de fus orar şi continuând o tradiţie sovietică. În ultimii ani, preşedintele Vladimir Putin a conferit o importanţă sporită acestei zile, organizând mari parade în Piaţa Roşie din Moscova.
This post was last modified on 02/05/2025 18:30 18:30