Trump a câştigat alegerile primare republicane în alte două state

Publicat:

Trump a câştigat alegerile primare republicane în alte două state

Donald Trump a câştigat, sâmbătă, alegerile interne ale Partidului Republican în două noi state americane, Missouri şi Michigan, potrivit presei, apropiindu-se de nominalizarea pentru alegerile prezidenţiale din noiembrie.

În Missouri, miliardarul republican a învins-o pe rivala Nikki Haley câştigând toate întâlnirile cu susţinători organizate în stat, potrivit The New York Times. Şi în Michigan, Trump a câştigat cei 39 de delegaţi aleşi în timpul unui caucus care a reunit aproximativ 2.000 de activişti, a relatat CNN. La începutul săptămânii, fostul preşedinte câştigase deja cei 16 delegaţi rămaşi din Michigan, aleşi în alegerile primare, potrivit stiripesurse.ro.


Citește și: SIS trimite o nouă tranșă de dosare la Arhive

Republicanii dintr-un al treilea stat, Idaho, au votat şi ei sâmbătă pentru a-şi nominaliza candidatul, dar rezultatul nu a fost anunţat imediat.

Scrutinurile desfăşurate în Missouri, Michigan şi Idaho au fost alegeri interne hibride, cu reguli diferite, reflectând în unele cazuri disensiuni şi tensiuni în ciuda influenţei lui Donald Trump.

Fostul preşedinte a câştigat toate alegerile primare organizate până acum. Noile sale victorii de sâmbătă vin cu trei zile înainte de „Super Tuesday” din 5 martie, un eveniment crucial în cadrul căruia 15 state îşi organizează simultan alegerile primare democrate şi republicane. Preşedintele democrat Joe Biden şi Donald Trump sunt aproape sigur că vor învestiţi de partidele lor.

Citeşte şi: Serebrian îi ironizează pe separatişti: Putin s-ar putea să „scape o lacrimă” pentru Transnistria – Stiripesurse.md

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Un satelit rusesc s-a făcut bucăți în spațiu

Un satelit rusesc s-a făcut bucăți în spațiu Un satelit rusesc s-a rupt în peste 100 de bucăți pe orbită, forțând astronauții de pe Stația...

CIO autorizează 39 de ruşi şi belaruşi să participe sub drapel neutru la Jocurile Olimpice de la Paris

CIO autorizează 39 de ruşi şi belaruşi să participe sub drapel neutru la Jocurile Olimpice de la Paris Comitetul Internaţional Olimpic (CIO) autorizează acum...

Bloggeri ucraineni, arestaţi pentru obstrucţionarea mobilizării

Bloggeri ucraineni, arestaţi pentru obstrucţionarea mobilizării Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a anunţat joi arestarea în regiunea Odesa a unui grup de şapte bloggeri...

Sprijinul acordat R.Moldova, pe agenda reuniunii Consiliului European

Sprijinul acordat R.Moldova, pe agenda reuniunii Consiliului European Sprijinul acordat Republicii Moldova se numără printre subiectele de pe agenda reuniunii Consiliului European, care are loc...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.