StiripesurseExterneTrump a plecat vijelios dintr-un interviu după ce i-a spus jurnalistei:...

Trump a plecat vijelios dintr-un interviu după ce i-a spus jurnalistei: Ori ești coruptă, ori ești proastă!

Publicat:

Donald Trump a părăsit vijelios un interviu, după o confruntare tensionată cu jurnalista Kristen Welker, căreia i-a spus, pe fondul unor întrebări insistente despre afirmațiile sale privind alegerile „fraudate”, că „ori este coruptă, ori este proastă”.

În timpul interviului difuzat duminică în cadrul emisiunii „Meet the Press” de la NBC, preşedintele american a afirmat (din nou) că atât actualele alegeri primare din California, cât şi alegerile prezidenţiale din 2020 au fost „fraudate”, potrivit stiripesurse.

Citește și: Cresc cheltuielile pentru apărare

Când jurnalista l-a presat să prezinte dovezi, acesta a răspuns: “Nu trebuie decât să privesc şi să ascult.”

După ce Kristen Welker a răspuns “asta nu e o dovadă”, Trump a acuzat mass-media că este “coruptă”, înainte de a încheia interviul: “Îmi pare rău, hai să terminăm aici, pentru că m-am săturat.”


Interviul a avut loc într-un hambar, pe ploaie puternică, în contextul în care Trump participa la un eveniment cu fermieri din Wisconsin, relatează BBC.

Cu vreo 6 minute înainte de a părăsi furios platoul, cei doi au discutat despre fondul de 1,8 miliarde de dolari creat pentru a despăgubi persoanele care susţin că au fost ţinta unor acţiuni sau anchete nedrepte din partea guvernului.

Planul a atras critici puternice din partea democraţilor şi a unor republicani, care au susţinut că ar putea duce la plăţi către persoanele urmărite penal pentru revolta de la Capitoliu din 6 ianuarie 2021. Ulterior, de altfel, ideea a fost abandonată de administraţia Trump.

Trump şi Welker au discutat despre acele revolte din 2021, iar jurnalista a contestat afirmaţia nefondată potrivit căreia alegerile din 2020 ar fi fost fraudate.

În context, Trump a adus în discuţie actualele alegerile primare din California, unde voturile sunt încă numărate pentru a stabili candidaţii care vor figura pe buletinele de vot la alegerile de la jumătatea mandatului din noiembrie (inclusiv pentru funcţia de guvernator).

El a atras atenţia că, după patru zile, rezultatele nu au fost încă anunţate: “Se fraudează alegerile”.

“Aveţi dovezi care să susţină asta?”, a întrebat Welker.

“Nu trebuie decât să privesc şi să ascult”, a răspuns preşedintele.

“Dar asta nu constituie o dovadă”, a revenit jurnalista.

Rezultatele finale la alegerile primare nu au fost încă anunţate în California, unde întârzierile sunt frecvente din cauza unui proces de numărare a voturilor deosebit de meticulos şi a utilizării pe scară largă a votului prin corespondenţă, explică BBC.

Votul prin corespondenţă îl irită de mult timp pe preşedinte. “Sunt corupţi”, a continuat el, “la fel cum eşti şi tu coruptă”.

Welker a replicat: “Vă spun sincer, nu sunt coruptă. Dar să continuăm.”

Trump i-a răspuns: “ori eşti coruptă, ori eşti proastă“. După un schimb de replici a decretat: “Hai să terminăm aici, pentru că m-am săturat. Mulţumesc, dragă, o zi bună.”

Welker a încercat să continue interviul, dar Trump a întrerupt-o: “Am stat cu tine în ploaie timp de o oră, cu întreruperi, şi ţi-am acordat destul timp. Ar trebui să-ţi pui la punct presa, pentru că ştii ce? O ţară nu poate fi niciodată mare cu o presă necinstită.”

Apoi, a făcut un gest către oamenii din spatele camerei, spunând “haideţi, să mergem”, înainte de a se ridica şi de a părăsi platoul.

Vezi și: Moldova nu își poate asigura independența alimentară

După difuzarea interviului, Welker a explicat: “Am vorbit cu preşedintele Trump sâmbătă şi amândoi am recunoscut complicaţiile din timpul interviului cauzate de ploaie. El a fost de acord să se aşeze alături de mine pentru un alt interviu la Meet the Press.”

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Peste 1.700 de copii au avut nevoie de intervenția ambulanței de la începutul lunii iunie

De la începutul lunii iunie, echipele Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească au intervenit în cazul a 14.716 persoane, dintre care 1.765 de...

Alexei Buzu: ‘Guvernul va aloca 145 de milioane de lei pentru dezvoltarea localităților amalgamate din Călărași’

Guvernul va aloca 145 de milioane de lei pentru susținerea proiectelor de dezvoltare în cele 17 localități din raionul Călărași care au decis să...

Criză demografică profundă în Republica Moldova. 63 de locuitori au dispărut zilnic din statisticile țării în 2025

Republica Moldova continuă să piardă populație. Potrivit datelor preliminare publicate de Biroul Național de Statistică (BNS), populația cu reședință obișnuită a țării a ajuns...

Doina Gherman: Responsabilitatea pentru incidentul cu drona din raionul Orhei aparține Rusiei

Responsabilitatea pentru incidentul cu drona care a explodat în raionul Orhei aparține Federației Ruse, indiferent de proveniența aparatului de zbor. Declarația aparține vicepreședintei Parlamentului,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.