Trump, achitat în al doilea său proces de impeachment

Publicat:

Senatul SUA l-a achitat, sâmbătă, pe fostul preşedinte Donald Trump, care era inculpat de Camera Reprezentanţilor pentru instigare la insurecţie, potrivit  mediafax.

În favoarea condamnării fostului preşedinte Donald Trump au votat 57 de senatori, iar 43 s-au pronunţat împotrivă. Cincizeci de senatori democraţi şi şapte senatori republicani au votat pentru condamnare.


Citește și : Rusia a aprobat ‘preliminar’ producţia vaccinului Sputnik V în Serbia

În contextul în care era necesară majoritatea de două-treimi, nu s-au întrunit suficiente voturi pentru condamnare.

Este a doua oară când Donald Trump este achitat în cadrul unei proceduri a Congresului SUA.

Camera Reprezentanţilor l-a inculpat pe Donald Trump pentru “instigare la insurecţie”. Potrivit articolului de inculpare, “Donald Trump s-a implicat în delicte majore şi minore prin instigarea la acte de violenţă împotriva instituţiilor de guvernare din Statele Unite”. Preşedintele Donald Trump este acuzat că a pretins în mod repetat că a câştigat scrutinul prezidenţial şi a încurajat, prin discursul rostit pe 6 ianuarie în faţa simpatizanţilor adunaţi în zona Eclipse din centrul Washingtonului, acţiunile violente asupra Capitoliului, în timp ce Congresul valida victoria lui Joseph Biden în scrutinul prezidenţial.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Reţineri în sudul ţării: Făceau braconaj cu arme deţinute ilegal

Reţineri în sudul ţării: Făceau braconaj cu arme deţinute ilegal Ofițerii Direcției Investigații „Sud” a Inspectoratului Național de Investigații au descins marți, 16 iulie, în...

Primăria Chișinău atenționează locuitorii capitalei să să economisească apa de la robinete

Primăria Chișinău atenționează locuitorii capitalei să să economisească apa de la robinete Primăria Municipiului Chișinău atenționează locuitorii capitalei să economisească apa din robinete. Precizările vin în...

Cum s-au omorât între ei fiii și nepoții lui Ștefan cel Mare pentru tronul Moldovei

Cum s-au omorât între ei fiii și nepoții lui Ștefan cel Mare pentru tronul Moldovei Alexandru Cornea, fiul lui Bogdan al III-lea şi nepotul lui...

Bugetul asigurărilor sociale de stat a acumulat în primele 6 luni venituri de 22627,2 mln lei

Bugetul asigurărilor sociale de stat a acumulat în primele 6 luni venituri de 22627,2 mln lei Bugetul asigurărilor sociale de stat a acumulat în primele...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.