X

Trump acuză Iranul că blochează internetul pentru a ascunde ‘moartea şi tragedia’

Donald Trump a acuzat joi regimul iranian că a blocat internetul în ţară pentru a ascunde “moartea şi tragedia”, după mai multe zile de manifestaţii, relatează AFP, scrie agerpres.

“Iranul a devenit atât de instabil încât regimul a tăiat tot internetul pentru ca marele popor iranian să nu poată vorbi despre enorma violenţă care se petrece în ţară”, a postat pe Twitter preşedintele american.

Citește și : Netanyahu, pus sub acuzare pentru fapte de corupție

“Ei vor zero transparenţă, gândindu-se că lumea nu va realiza moartea şi tragedia pe care le provoacă regimul iranian”, a adăugat el.

Potrivit mai multor surse concordante indirecte, în protestele din Iran ar fi murit zeci de oameni, poate chiar peste o sută.

Gardienii Revoluţiei au salutat joi ”acţiunea rapidă” a forţelor armate împotriva ”protestatarilor” în Iran’, unde accesul la internet rămâne în mare parte întrerupt în pofida revenirii la un calm aparent după mişcarea de protest din aproximativ 100 de oraşe.

Tulburările, în cursul cărora benzinăriile, comisariatele, moscheile şi clădirile publice au fost incendiate sau atacate, au început după anunţarea unei reforme a schemei de subvenţionare a benzinei de care urma să beneficieze gospodăriile cele mai nevoiaşe, dar care este însoţită de o creştere foarte mare a preţului benzinei la pompă.

Citește și : Raportul privind ancheta FBI legată de Rusia va fi publicat la 9 decembrie

Tags: Donald TrumpGardienii RevoluţieiIranmanifestatiiproteste
Categorii: Sinteze