X

Trump acuză Iranul că ‘ucide mii de protestatanţi’

Preşedintele american Donald Trump a declarat marţi că autorităţile iraniene omoară mii de oameni pentru că protestează şi a cerut lumii să acorde mai multă atenţie evenimentelor din Iran, relatează Reuters, potrivit agerpres.

Manifestaţiile din Iran au început la mijlocul lunii noiembrie în urma creşterii preţului la benzină şi s-au transformat într-o amplă mişcare de protest politic, demonstranţii cerând plecarea de la putere a liderilor actuali. Sunt cele mai sângeroase proteste antiguvernamentale din Iran de la Revoluţia Islamică din 1979.

Citeşte şi: EXPLOZIE puternică la Jakarta! Doi oameni au fost răniţi – FOTO

“Iranul ucide probabil mii şi mii de oameni chiar acum, în timp ce vorbim. De aceea au tăiat şi internetul, ca lumea să nu vadă ce se întâmplă”, a spus Trump în timpul unei vizite la Londra pentru un summit NATO.

“Nu e vorba de numere mici, ceea ce ar fi oricum rău. E vorba de numere mari, ceea ce e foarte rău. Numere cu adevărat mari. Este un lucru teribil, iar lumea trebuie să fie atentă”, a adăugat el.

În cel mai nou bilanţ al său, transmis luni, Amnesty International estimează că cel puţin 208 persoane au fost ucise în reprimarea mişcării de protest din Iran.

Citeşte şi: SUA ameninţă Franţa cu noi taxe vamale

Declanşate la 15 noiembrie de anunţul privind o creştere a preţului la benzină, manifestaţiile, pe alocuri violente, s-au extins rapid în cel puţin 40 de localităţi din Iran. Ele au fost însoţite, conform media iraniene, de incendii sau de atacuri asupra unor benzinării, comisariate de poliţie, centre comerciale, moschei sau clădiri publice.

Autorităţile iraniene susţin că mişcarea de contestare este rezultatul unui “complot” pus la cale în străinătate şi consideră “exagerate” bilanţurile Amnesty.

Teheranul nu a confirmat decât moartea a cinci persoane – patru membri ai forţelor de ordine ucişi de “protestatari” şi un civil – şi a anunţat arestarea a circa 500 de persoane, printre care şi 180 de “lideri” ai mişcării de contestare.

Tags: Donald TrumpIranprotesteSUAteheran
Categorii: Sinteze