Trump afirmă că ‘majoritatea furioasă’ îl va susține în timpul anchetei din Congres

Publicat:

Președintele american Donald Trump a afirmat că “majoritatea furioasă” de cetățeni americani îl susțin împotriva democraților care au inițiat o anchetă ce ar putea conduce la demiterea liderului de la Casa Albă, informează postul Euronews, potrivit mediafax.

În cadrul unui miting electoral la Tupelo, Mississippi, Trump a criticat dur opoziția democrată, la o zi după ce Camera Reprezentanţilor, dominată de democrați, a votat în favoarea formalizării anchetei care ar putea conduce la iniţierea procedurii demiterii.


Citește și : Tiruri de ‘proiectile’ din Gaza spre Israel, o casă a fost lovită

“Poporul american s-a săturat de minciunile, înșelăciunile şi extremismul democraţilor”, a afirmat Trump, adăugând că democraţii “au creat o majoritate furioasă care în 2020 va vota pentru înlăturarea din funcţie a multor democraţi care nu realizează nimic”.

Potrivit datelor unui sondaj Washington Post-ABC News, care au fost publicate vineri, americanii sunt foarte divizaţi în ceea ce privește potențiala demitere a lui Trump, cu 49% fiind în favoarea destituirii lui Trump, iar 47% susțin contrariul.

Donald Trump a menționat și controversata discuție telefonică cu Volodimir Zelenski, din data de 25 iulie.

“Oricum sunt o persoană cinstită, dar credeţi că, atunci când discut la telefon cu un preşedinte nou ales al unei ţări voi spune ceva necorespunzător, atunci când ştiu că atât de mulţi oameni ascultă pe fir?”, a întrebat retoric liderul de la Casa Albă.

Citește și : ONU va examina proiectul preşedintelui Erdogan privind refugiaţii sirieni

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Evenimentele Zilei de 4 octombrie în Istorie

Evenimentele Zilei de 4 octombrie în Istorie 4 octombrie este a 277-a zi a calendarului gregorian și a 278-a zi în anii bisecți. 88 de...

Horoscop 4 octombrie 2024

Horoscop 4 octombrie 2024 Astrologii vă recomandă să aveţi răbdare şi să acţionaţi cu tact în relaţiile amoroase, dar şi la serviciu.  Horoscop 4 octombrie...

Melania Trump apără dreptul la avort în cartea sa de memorii

Melania Trump apără dreptul la avort în cartea sa de memorii Melania Trump apără cu fervoare dreptul la avort în viitoarea carte de memorii: „Am...

Unul dintre cei doi medici acuzaţi de moartea lui Matthew Perry a pledat vinovat

Unul dintre cei doi medici acuzaţi de moartea lui Matthew Perry a pledat vinovat Unul dintre cei doi medici acuzaţi în ancheta privind moartea lui...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.