
“Europa a +atacat+ astăzi o altă mare companie americană importantă, Google”, a protestat vineri preşedintele SUA Donald Trump pe reţeaua sa Truth Social, ameninţând că va riposta cu sancţiuni comerciale, notează AFP, citată de Agerpres.
În acelaşi mesaj, preşedintele american a asigurat că, dacă Uniunea Europeană nu revine asupra amenzilor “nedrepte” impuse Google, dar şi Apple, va fi “constrâns” să declanşeze un mecanism de taxe vamale punitive, “Secţiunea 301”, potrivit stiripesurse.
Citește și: Stăuceni primește finanțare de la UE
“Uniunea Europeană trebuie să înceteze imediat aceste practici împotriva companiilor americane”, a adăugat el.
Mai degrabă reţinut faţă de lumea tehnologiei în timpul primului său mandat, republicanul în vârstă de 79 de ani a văzut cum cele mai mari nume din sector s-au raliat masiv de partea sa după la revenirea sa la putere.
Comisia Europeană a aplicat vineri gigantului american Google o amendă de 2,95 miliarde de euro pentru încălcarea regulilor concurenţei în domeniul publicităţii.
Comisia a afirmat că Google şi-a favorizat propriile sale servicii de publicitate în detrimentul unor furnizori concurenţi.
Citește și: Noua lege europeană privind libertatea presei: ce schimbări se produc în UE
Ancheta CE a stabilit că produsele Google deţin o poziţie dominantă pe piaţă, iar compania a abuzat de această situaţie încă din 2014, pentru a-şi avantaja produsele respective.
În speţă, Google a încălcat articolul 102 al Tratatului privind funcţionarea Uniunii Europene.
This post was last modified on 06/09/2025 16:29 16:29