Trump: America va triumfa de această dată împotriva noului coronavirus

Publicat:

Preşedintele american Donald Trump a asigurat vineri, cu ocazia împlinirii a 75 de ani de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, că la fel ca în 1945, America “va triumfa”, de această dată împotriva noului coronavirus, transmite AFP, scrie agerpres.

Din cauza pandemiei, victoria Aliaţilor împotriva forţelor Axei a fost sărbătorită în cadru restrâns, la Washington. Preşedintele american, însoţit de soţia sa, Melania Trump, s-a recules în faţa monumentului dedicat celui de-al Doilea Război Mondial, situat la câţiva paşi de Casa Albă.


Citește și : Kuweitul impune 20 de zile de carantină din 10 mai

Conform unui comunicat al Casei Albe, preşedintele Trump a adus un omagiu “forţelor libertăţii care au învins tirania”, aducând în acelaşi timp aminte de “preţul greu plătit pentru libertate” de soldaţii americani care au luptat în acest război.

“Marea parte a acestor războinici, altruişti şi eroici, nu a cunoscut niciodată viaţa într-o Americă prosperă. Ei au crescut în perioada Marii Recesiuni, pe când previziunile economice în America păreau sumbre”, a susţinut preşedintele Trump, în aceeaşi zi în care au fost publicate statisticile catastrofale cu privire la şomaj, după blocarea economiei din cauza măsurilor împotriva pandemiei.

“În cursul ultimelor luni, naţiunea noastră a fost expusă unui atac redutabil în cursul pandemiei de coronavirus. Însă la fel cum am făcut de atâtea ori până acum, America va triumfa”, a mai susţinut preşedintele american.

Citește și : Peste 31.000 de decese în Marea Britanie din cauza COVID-19

Economia americană a pierdut luna trecută 20,5 milioane de locuri de muncă, cel mai semnificativ declin din timpul Marii Recesiuni, transmite Reuters. Rata şomajului a urcat în aprilie la 14,7%, de la 4,4% în martie şi nivelul cel mai scăzut de 3,5% în februarie, a anunţat vineri Departamentul american al Muncii. Este cel mai ridicat nivel de după Al Doilea Război Mondial, depăşind recordul de 10,8% înregistrat în noiembrie 1982.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Filmările violurilor lui Gisèle Pelicot, prezentate pentru prima dată în public ca probe

Filmările violurilor lui Gisèle Pelicot, prezentate pentru prima dată în public ca probe Imaginile și clipurile video din timpul abuzurilor lui Gisèle Pelicot au fost...

iPhone 16 nu se vinde atât de bine pe cât ar fi sperat Apple

iPhone 16 nu se vinde atât de bine pe cât ar fi sperat Apple Apple conta pe noile funcții de inteligență artificială pentru a face...

Zeci de elefanți au scăpat de inundațiile bruște la un sanctuar popular din nordul Thailandei

Zeci de elefanți au scăpat de inundațiile bruște la un sanctuar popular din nordul Thailandei Inundații bruște au măturat un sanctuar popular de elefanți din...

Meta prezintă Movie Gen, noul său generator de video cu ajutorul inteligenței artificiale

Meta prezintă Movie Gen, noul său generator de video cu ajutorul inteligenței artificiale Compania Meta a prezentat Movie Gen, noul său generator de video cu...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.