Trump anunţă că patru candidaţi sunt în cursa pentru postul de director al informaţiilor naţionale

Publicat:

Preşedintele american Donald Trump a anunţat vineri, pe Twitter, că patru candidaţi sunt în cursă pentru postul de director al informaţiilor naţionale (DNI), decizia urmând să fie luată în următoarele săptămâni, relatează Reuters, potrivit agerpres.

Trump l-a demis brusc pe directorul interimar al informaţiilor naţionale Joseph Maguire în această săptămână şi l-a înlocuit cu Richard Grenell, un susţinător al lui Trump care era ambasador în Germania.


Citește și : Scădere cu 92% a vânzărilor de autoturisme în China din cauza coronavirusului

“Patru foarte buni candidaţi sunt luaţi în considerare pentru postul de DNI. Decizia în următoarele săptămâni”, a postat el pe Twitter.

Trump a declarat presei joi că îl ia în calcul pe deputatul republican Doug Collins pentru funcţie, dar acesta a replicat că nu este interesat, întrucât plănuieşte să candideze pentru un mandat de senator.

“Cunosc problemele comunităţii noastre de intelligence, dar nu este o funcţie care să mă intereseze. La momentul acesta, nu este o funcţie pe care să o accept”, a declarat congresmanul de Georgia pentru postul Fox Business Network.

Oficiali din domeniul serviciilor de informaţii au declarat în faţa unor membri ai Comisiei de informaţii a Camerei Reprezentanţilor, în cadrul unei audieri cu uşile închise de săptămâna trecută, că Rusia se amestecă în campania prezidenţială din 2020 pentru a creşte şansele lui Trump înainte de alegerile din noiembrie, potrivit unei persoane la curent cu discuţiile.

Când Trump l-a concediat pe Maguire, democraţii l-au acuzat pe preşedinte că încearcă să suprime informaţii critice.

Rusia, care a infirmat şi estimările comunităţii americane de informaţii că s-a amestecat şi în alegerile din 2016, a precizat vineri că alegaţiile privind activităţile sale curente sunt de asemenea false.

Fostul senator republican Dan Coats, care a fost ultimul director al informaţiilor naţionale cu puteri depline, a demisionat în iulie după ce o serie de divergenţe cu preşedintele privind rolul jucat de Rusia în alegerile din 2016 au devenit publice.

Citește și : Mii de algerieni au marcat în stradă un an de la izbucnirea manifestaţiilor pro-democraţie

Maguire, un ofiţer de informaţii de carieră, a fost interimar din acel moment. Adjunctul său, Andrew Hallmanm, pleacă şi el din biroul DNI, potrivit relatărilor media.

Directorul informaţiilor naţionale, post care a fost creat după atentatele de la 11 septembrie 2001, supervizează 17 agenţii de informaţii civile şi militare ale SUA, inclusiv CIA.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Viitorul Terrei, trădat de o planetă aflată la 4.000 de ani lumină de sistemul nostru solar

Viitorul Terrei, trădat de o planetă aflată la 4.000 de ani lumină de sistemul nostru solar În circa cinci miliarde de ani, Soarele va intra...

Cele mai importante stațiuni de schi din Europa se confruntă cu o ‘amenințare existențială’ din cauza crizei climatice

Cele mai importante stațiuni de schi din Europa se confruntă cu o 'amenințare existențială' din cauza crizei climatice Cele mai importante stațiuni de schi din...

Începe ‘sezonul’ Premiilor Nobel. Când vor fi anunțați laureații din 2024

Începe 'sezonul' Premiilor Nobel. Când vor fi anunțați laureații din 2024 Premiile Nobel din 2024 vor fi decernate începând cu 8 octombrie, când Academia Regală...

Ambalajele alimentare pot conține substanțe chimice asociate cancerului de sân – studiu

Ambalajele alimentare pot conține substanțe chimice asociate cancerului de sân - studiu Un nou studiu realizat de Food Packaging Forum Foundation din Elveția a identificat...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.